2007 ne umfla intretinerea
Ziua - 28.03.2006
 

Eliminarea subventiilor la energia termica de anul viitor va adauga la facturi pana la 2 milioane de lei

Liderul PD, Emil Boc, a declarat ieri ca, de la 1 ianuarie 2007, se vor elimina subventiile la energie termica, ceea ce va genera o crestere a facturilor la intretinere cu sume care pot ajunge la 2 milioane de lei. Eliminarea subventiilor la energie termica va genera cresterea facturilor la intretinere cu sume cuprinse intre cinci sute de mii si doua milioane de lei, functie de numarul apartamentelor din localitate, a precizat Boc.

El a completat ca, din 1 ianuarie 2007, "aceste sume vor fi platite din buzunarul cetateanului", daca nu va fi gasit un proiect alternativ pentru sustinerea familiilor, mai ales a celor cu venituri reduse. Liderul PD i-a mandatat pe vicepremierul Gheorghe Pogea si pe ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, sa initieze o "analiza foarte serioasa" a impactului pe care eliminarea subventiilor l-ar putea avea asupra populatiei. Cei doi ministri PD au primit sarcina de a gasi eventuale solutii ale acestei probleme, pentru a incerca sa atenueze impactul eliminarii subventiilor la intretinere.

 

A.M.
Ziua

28 March 2006