100 de milioane de euro au fost împărţite în piaţa imobiliară, în doar trei luni. Este cel mai ridicat nivel înregistrat de la începutul anului trecut încoace, o gură de aer pentru cei care au încasat aceşti bani. Totuşi, specialiştii sunt de părere că nimeni nu trebuie să se îmbete cu apă rece, iar aceste progrese nu trebuie transformate în trenduri sau speranţe de mult mai bine. Contextul internaţional nu permite acest lucru.

24494-ar125995755223636.jpgPrimele trei luni ale anului au avut un bilanţ favorabil la nivel de tranzacţii imobiliare: 99 de milioane euro, cel mai ridicat nivel din primul trimestru al anului 2011. O sumă mare împărţită însă la puţini brokeri. Aşadar, bani mai mulţi, care au alimentat un număr mai mic de conturi. O veste bună pentru cei care au reuşit să finalizeze aceste tranzacţii.

„Activitatea pe ansamblu rămâne modestă, cu doar 12 tranzacţii înregistrate în această perioadă faţă de o medie trimestrială de 28 de preluări în ultimii doi ani. Investitorii din sectorul de retail continuă să domine piaţa, cu 47% din total, fiind urmaţi de birouri şi industrial, cu 40%, respectiv 12%”, arată oficialii Cushman&Wakefield.

Această creştere va fi temperată în restul anului. Chiar dacă la finalul lui 2012 se anticipează o creştere, aceasta va fi insignifiantă. Calculele specialiştilor arată tranzacţii totale de 350 milioane euro la finele anului, comparativ cu 327 milioane euro, înregistrate anul trecut. Problema este că, la nivel internaţional, veştile nu sunt încurajatoare. Valoarea tranzacţiilor din regiune este cu mult sub cea din aceeaşi perioadă a anului trecut, când a totalizat 1,3 miliarde euro.

„Luate izolat, cifrele din primul trimestru arată dezamăgitor, dar având în vedere nivelul activităţii în curs, anticipăm o revenire puternică în al doilea trimestru. Atragerea finanţării rămâne o provocare, dar cumpărătorii cu fonduri proprii vor profita pentru a cumpăra active de calitate”, completează oficialii Cushman&Wakefield.

România a atras peste 10% din totalul tranzacţiilor încheiate în Europa Centrală, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, în valoare de 847 milioane de euro.

CITEȘTE ȘI Polonia ne suflă investitorii, dar România luptă dur. Încă suntem pe harta ţărilor interesante pentru afaceri.

 

25 April 2012