Bucureşti, 05.09.2011 – Liderul pieţei de servicii medicale private din România, MedLife, a închiriat o clădire de 3000 mp, situată în centrul Capitalei, pe Calea Victoriei, anunţă CBRE România, compania care a intermediat tranzacţia. Suprafața noii clădiri depăşeşte cu 1800 mp sediul anterior din zona Aviatorilor, care era de 1200 mp. 

20781-logo_cbre.jpgConstruită pe 10 niveluri, clădirea din Calea Victoriei va fi utilizată exclusiv de MedLife. La primele etaje ale clădirii urmează să se deschidă o clinică de Medicina Muncii, cea mai mare de acest gen din Bucureşti şi din ţară, care va deservi clienții din zona centrală a Capitalei, dar și din zonele de proximintate. Celălalte etaje sunt destinate birourilor administrative.

Clădirea, care anterior a găzduit sediul Rompetrol, beneficiază de o vizibilitate excelentă şi oferă un acces facil prin numeroasele mijloace de transport prezente în zonă: metrou, două linii de tramvai şi patru de autobuze.

„Prin noul spaţiu, compania îşi asigură un sediu administrativ de clasa A, precum şi o locaţie premium pentru clinica de medicina muncii, deservind zona centrală de afaceri a Capitalei – Central Business District”, a declarat Victor Răchită – Account Manager Office Agency în cadrul  CBRE România.

Despre CB Richard Ellis

CB Richard Ellis Group, Inc. (NYSE:CBG), o companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare firmă de servicii comerciale imobiliare din lume (raportat la încasările din 2010). Compania are aproximativ 31.000 de angajaţi (excluzând afiliaţii) şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii şi chiriaşii prin intermendiul celor peste 300 de birouri din întreaga lume (excluzând afiliaţii). CB Richard Ellis oferă consultanţă strategică şi executorie pentru vânzarea sau închirierea proprietăţilor, servicii corporatiste, managementul proiectelor, proprietăţilor şi altor facilităţi, consultanţă în materie de credite ipotecare, estimare şi evaluare, planuri de dezvoltare, managementul investiţiei, precum şi cercetare şi consultanţă. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.cbre.com.

Despre MedLife:

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală.

Compania își desfășoară activitatea în 9 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov și Arad, 8 laboratoare proprii de analize, 28 de centre medicale generaliste în București și în țară, 7 centre cu specializare unică și în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată țara.

Alături de Spitalul de Pediatrie MedLife, compania mai deține două spitale multidisciplinare, Life Memorial Hospital în București și MedLife-Genesys, în Arad. Acestea includ maternitate proprie și pot gestiona cazuri complexe de chirurgie.

Conform studiului internaţional realizat de Reader's Digest, MedLife este pentru al doilea an consecutiv cel mai de încredere brand în rândul românilor la categoria “Clinică Privată”, iar în ultimii trei ani, studiile de piaţă IMAS derulate la nivel naţional plasează constant MedLife drept brandul cu cea mai mare notorietate pe toate segmentele: spital privat, clinică-centru medical, laborator medical.

MedLife este compania cu cea mai mare cifră de afaceri pe aceste segmente în ultimii patru  ani.

5 September 2011