287.000 €
Comision
Cumpărător
0%
Tip proprietate Apartament
Camere 6
Băi + Gr. sanitare 2
An construcție 1937
Etaj P / P+3
Suprafața utilă 140 m2
Suprafață teren 98 m2
Teren liber(curte) -

Descriere

Acest apartament vine dintr-o epoca in care doamnele se plimbau pe Calea Victoriei, purtand palarii dupa moda pariziana, iar domnii studiau ultimul model de Cadillac expus la parterul blocului Leonida. Epoca ceaiurilor dansante cu muzica de jazz pe placi de patefon, cu mireasma de Eau de Cologne. Anii in care modernitatea isi punea amprenta asupra capitalei, iar Art Deco devenea curentul dominant in tot ceea ce insemna arta, inclusiv arhitectura.

Acest apartament, cu aerul sau aparte, se adreseaza celor care apreciaza arhitectura modernista a anilor interbelici ai capitalei, fiind contemporan ca stil cladirilor lui Horia Creanga, Marcel Iancu sau Arghir Culina.

In cazul in care esti in cautarea unei locuinte moderne, nu moderniste, atunci aceasta proprietate nu este pentru tine. Dar, daca doresti acel “quelque chose” pe care il au doar apartamentele din interbelic, te invit sa citesti mai departe.

Imagineaza-ti ca vii spre casa, si treci prin Gradina Icoanei. Daca vii

Acest apartament vine dintr-o epoca in care doamnele se plimbau pe Calea Victoriei, purtand palarii dupa moda pariziana, iar domnii studiau ultimul model de Cadillac expus la parterul blocului Leonida. Epoca ceaiurilor dansante cu muzica de jazz pe placi de patefon, cu mireasma de Eau de Cologne. Anii in care modernitatea isi punea amprenta asupra capitalei, iar Art Deco devenea curentul dominant in tot ceea ce insemna arta, inclusiv arhitectura.

Acest apartament, cu aerul sau aparte, se adreseaza celor care apreciaza arhitectura modernista a anilor interbelici ai capitalei, fiind contemporan ca stil cladirilor lui Horia Creanga, Marcel Iancu sau Arghir Culina.

In cazul in care esti in cautarea unei locuinte moderne, nu moderniste, atunci aceasta proprietate nu este pentru tine. Dar, daca doresti acel “quelque chose” pe care il au doar apartamentele din interbelic, te invit sa citesti mai departe.

Imagineaza-ti ca vii spre casa, si treci prin Gradina Icoanei. Daca vii dinspre Dacia, atunci poti traversa Parcul Ioanid. Asa este, aceste doua parcuri sunt la cateva sute de metri de casa ta. Ce poate fi mai frumos decat sa te poti plimba in voie, atat de aproape, prin aceasta zona de lux a orasului, in care si tu poti locui? Aceasta este locatia imobilului in care se gaseste apartamentul, una dintre cele mai ravnite din Bucuresti, plina de arhitectura bogata si copaci batrani.

Si mai ai un avantaj! Cladirea este situata pe Intrarea Armasului, asadar vei fi ferit de trafic si agitatie. Aceasta intrare este 100% rezidentiala, accesata doar de riverani. In plus, locul de parcare este asigurat. Gandeste-te: apartament in centru, cu parcare proprie. Pentru multi e un vis, pentru tine poate fi realitate.
Cladirea in care se afla apartamentul este un bloc modernist cu doar trei etaje – un beneficiu notabil este acela ca fiecare apartament se afla pe nivelul propriu. Cladirea este solida, nefiind prezenta pe nicio lista de risc seismic a Primariei.

Pe latura lunga se afla gradina blocului, unde iti poti pune un balansoar pentru a te bucura primavara de mireasma teilor din curte, sau copiii se pot juca afara in siguranta. Inca un mare beneficiu: apartamentul are 98mp proprietate din curtea blocului, cota indiviza, in plus fata de suprafata lui efectiva. Aceasta este intr-adevar o proprietate deosebita! Si inca nu am patruns inauntru!

Intrarea, cu o usa masiva din metal decorata in stil Art Deco, este incadrata cu lastre din marmura, asa cum sunt intrarile in astfel de imobile, construite pentru lumea buna a epocii. Cateva trepte duc la intrarea in apartament, patrunzand in vestibulul in care vei gasi mobilierul original, din lemn masiv si alama, cu o oglinda din cristal bizotat ce a primit patina vremii.

Interiorul este spectaculos, prin volumul si impartirea pe care le ofera.
Un hol imens, locuibil, face distributia catre celelalte spatii ale proprietatii. O particularitate interesanta a acestui apartament este o zona inaltata cu cateva trepte, care mareste spatiul acestui hol, si care poate primi multiple intrebuintari: poate fi inchisa pentru a deveni inca un dormitor cu suprafata, poate fi un birou deschis ce participa la viata casei, o zona pentru televizor. Tu alegi, in functie de necesitatile tale.

Usile cvadruple, cu glasvand, ce se deschid intre hol si sufrageria impresionanta, creeaza un spatiu imens, numai potrivit pentru petreceri cu prietenii, sau sarbatori ale familiei.
Oare de cate ori nu ti-ai dorit un brad de Craciun inalt, bogat, ornamentat asa cum vezi in filme, dar nu ai avut suficient spatiu pentru a-l amplasa? Inaltimea tavanului, de 3.20m, detaliile originale care au fost pastrate de-a lungul vremii, scafele pentru lumina indirecta si tocaria din lemn masiv, dau acestor incaperi acel aer de noblete care s-a pierdut in multe locuri, de-a lungul timpului. Daca vei dori mai multa intimitate, vei putea cobori jaluzelele originale din lemn, perfect functionale.

Din holul locuibil intri in primul dintre dormitoare, precum si in al doilea, care beneficiaza si de un dressing generos. Daca ai nevoie si de al treilea dormitor, el exista! Asa este, acest apartament are trei dormitoare, cu posibilitatea de a-l crea si pe al patrulea. Nu te vei putea plange de lipsa spatiului, fie ca ai nevoie de un birou acasa, sau de o camera in plus pentru oaspeti.

Zona de servicii a proprietatii cuprinde o bucatarie spatioasa, care poate fi accesata si prin intrarea de serviciu a cladirii. O debara poate cuprinde toate cele trebuincioase intr-o casa, sau poate fi transformata intr-o a doua baie completa a apartamentului, daca vei considera necesar, deoarece alaturi de aceasta se afla toaleta de serviciu.
O pivnita, precum si o boxa in podul cladirii suplimenteaza necesarul depozitarilor acestei proprietati.

Asadar, sa fie doar o parere ca acest apartament de langa Gradina Icoanei si Parcul Ioanid, este potrivit pentru oamenii rafinati?
Locatia premium, cu loc de parcare, spatiile impresionante, versatilitatea utilizarii lor, fac din aceasta proprietate una deosebita, asa cum putine exista pe piata – asemenea proprietati apar extrem de rar!

Daca esti in cautarea acelui “quelque chose”, vino sa o vezi personal. Poate ca nu este exact ceea ce cauti, dar s-ar putea sa fii surprins odata ce patrunzi inauntru, deoarece o simpla descriere nu poate capta atmosfera de noblete pe care o emana acest spatiu. Nu va fi o simpla vizionare, ci va fi o experienta.

Localizare

Informații utile

Zona Dacia
Băi 2
Suprafața construită (desfășurată) 175 m2
Tip proprietate Apartament
Camere 6
An construcție 1937
Etaj P / P+3
Suprafața utilă 140 m2
Suprafață teren 98 m2
   
Finisaje/Utilităţi
Parchet, Gresie
Destinații
Rezidenta
Detalii comerciale
Comision cumpărător: 0%
Ultima actualizare: 10 ianuarie 2022
Ești interesat?
Ofertă promovată exclusiv de RENET REAL ESTATE NETWORK