Locuinţele din cartierul Tei rămân scumpe, deşi preţurile au scăzut destul de mult, susţin agenţii imobiliari. De la instalarea crizei pe piaţa imobiliară din România, preţurile apartamentelor din zona Tei au scăzut cu circa 30-35%, sunt situaţii unde reducerea a fost chiar până la jumătate.

În vară când a apărut programul Prima Casă, proprietarii au crescut un pic preţurile. Astfel, o garsonieră o găsim între 40-50.000 de euro, două camere între 60-70.000 euro, chiar 80.000 de euro, in funcţie de dimensiuni, îmbunătăţiri, de anul de construcţie al blocului, iar un apartament cu trei camere în apropiere de Colentina este undeva între 75.000-85.000 euro, iar în bulevardul Ghica, Tei şi Lacul Tei este 80-90.000 euro, chiar şi 95.000 euro” susţine Costel Colilie, consultant imobiliar, Rubin-Imobiliare.

 “Tranzacţii se fac, nu putem spune că sunt tranzacţii semnificative sau că zona este foarte căutată tocmai pentru că în opinia noastră a rămas relativ scumpă. Este un cartier frumos şi a căpătat o dezvoltare puternică economică datorită marilor complexe comerciale care s-au construit aici” adaugă Alexandru Apostol, administrator Apogeus International.

Apariţia unor complexe comerciale mari a atras şi construcţia multor locuinţe noi în cartierul Tei.

Este o zonă foarte căutată pentru proiecte noi, chiar s-au dezvoltat destule proiecte care sunt însemnate, foarte cunoscute pe piaţă. Zona a fost extrem de scumpă la capitolul terenuri şi este in continuare, comparativ cu alte zone, cu toate astea s-au dezvoltat aceste proiecte noi pentru că s-au vândut foarte bine. Încă mai sunt suficiente terenuri şi sunt vizate, numai că investitorii stau în expectativă să vadă evoluţia ulterioară a pieţei” este de părere Alexandru Apostol.

Preţurile locuinţelor noi au fost unele destul de mari în cartierul Tei, susţin agenţii imobiliari. În urmă cu un an, în unele ansambluri rezidenţiale preţurile se apropiau de 2500 de euro/mp.

Despre Prima Casă, agenţii imobiliari spun că a mers şi merge bine în continuare.

Contracte prin Prima Casă avem şi acum în derulare, unele au fost achitate şi proprietarii s-au mutat deja în ele. Încă se caută apartamentele prin Prima Casă. Această zonă e potrivită pentru Prima Casă deoarece blocurile sunt după ’80 construite, iar acest capitol reprezintă un element important” ne-a declarat Alexandru Apostol.

 

În ce-i priveşte pe proprietari, agenţii imobiliari care se ocupă de cartierul Tei spun că sunt mai prietenoşi cu cei care le calcă pragul, solicită tot mai mult ajutorul agenţilor imobiliari, ba chiar au lăsat de la sine putere la preţ.

Dezvoltorii au luat aceeaşi decizie, constrânşi de datoriile pe care le au la bănci şi de faptul că vânzările nu prea merg au descis.

 “În zona Tei o să găsim cumpărători de toate categoriile. Apartamentele construite înainte de ’90 sunt facile unei largi categorii de cumpărători. Zona este suficient de bine dezvoltată cu proiecte rezidenţiale noi şi vile care se adresează populaţiei cu venituri medii şi peste medii” afirmă Alexandru Apostol.

Un segment al pieţei imobiliare care merge mai bine este cel al chiriilor. Cele mai căutate sunt  garsonierele care se închiriază în jurul valorii de 250 de euro/lună. Se poate ajunge şi la chirii de 700 de euro/lună în cazul unui apartament cu două camere.

Semnalele noastre sunt că începând din luna mai piaţa se va stabiliza şi chiar dacă nu va cunoaşte creşteri pe fondul unei creize care nu a fost declarată învinsă, să înceapă creşterile în acest domeniu, dar sperăm şi semnalele sunt pozitive că tranzacţiile vor fi la alte cote” estimează Alexandru Apostol.

Avantajele cartierului Tei, potrivit agenţilor imobiliari: 


    * Mijloace de transport în comun de suprafaţă
    * Spaţii verzi
    * Centre comerciale multe
    * Lacul Tei
    * Bulevarde importante care fac legătura relativ uşor cu toate zonele Capitalei


Dezavantajele cartierului Tei potrivit agenţilor imobiliari: 

    * Trafic aglomerat


Oferte imobiliare in zona Tei, AICI.

2 December 2009