Piaţa birourilor din Bucureşti a suferit transformări majore, experimentând noi provocări generate de diminuarea fără precedent a cererii şi creşterea stocului existent. Cu toate acestea, se aşteaptă ca stocul anual de spaţii de business să se dubleze în 2009, comparativ cu suprafaţa livrată în 2008.

Această creştere se explică prin existenţa unor proiecte care şi-au asigurat finanţarea şi autorizaţiile de construcţie înainte de trimestrul patru al lui, momentul de început al recesiunii economice, se arată într-un studiu realizat de compania DTZ Echinox.

La sfârşitul trimestrului trei, stocul existent de spaţii de birouri a depăşit cu puţin valoarea de 1.42 milioane mp. Dacă comparăm piaţa de birouri din Bucureşti cu piaţa de birouri din alte oraşe europene, rezultă următoarele: stocul de spaţii de office din Bucureşti reprezintă 54% din valoarea stocului înregistrat în Praga, 45% din totalul stocului cumulat în Varşovia şi 61% din suprafaţa totală de spaţii de birouri din Budapesta.

Proiectele pe punctul de a fi livrate spre finalul anului 2009 cuprind clădiri cu suprafaţa netă între 1 200 de mp şi 50 000 de mp, amplasate în aproape toate zonele de business ale capitalei. Dacă toate proiectele anunţate se vor finaliza, totalul spaţiilor de birouri ce urmează a fi dat în folosinţă în acest sfârşit de an va atinge valoarea de 180 000 de mp.

Activitatea de închiriere continuă să se diminueze, urmare a stării economice negative ce afectează companiile şi de aici nevoia mai mică pentru spaţii de birouri. De la începutul acestui an tranzacţiile de închiriere au fost puţine şi au vizat suprafeţe reduse. Volumul mediu al unei tranzacţii a scăzut, ajungând la 1.220 de mp, valoare ce reprezintă o scădere cu 46% în comparaţie cu anul trecut.

În ce priveşte zona, în primele nouă luni ale acestui an, interesul a rămas focalizat pe zona de nord (48%), însă zona de business centrală a caştigat teren, pe măsură ce companiile au fost nevoite să se relocheze, mărindu-se astfel gradul de disponibilitate al acestei zone.

Spaţiile de birouri închiriate în zona centrală variază între 150 de mp şi 1.000 de mp, pe când cererea pentru spaţii mai mari de 1.000 de mp a fost limitată şi a fost exprimată în special de companii care activează în sectorului bancar. Numărul de pre-închirieri s-a diminuat cu 84% faţă de anul trecut.

Nivelul chiriilor a scăzut începand cu primul trimestru cu aproximativ 18% în cazul zonelor de tip prime, cu 21% pentru zonele semi-centrale şi cu 25% pentru proiectele periferice. Valoarea chiriei pentru zone prime este de 21 de euro pe mp, în timp ce chiria variază între 10 -19 euro pe mp pe lună în cazul zonelor descentralizate, se mai arată în raportul DTZ Echinox.

3 decembrie 2009