Uniunea Internationala a Proprietăţii Imobiliare impreuna cu asociaţiile de proprietari deposedaţi abuziv de stat in perioada comunistă organizează vineri, 12 decembrie, o conferinţă in care sunt dezbătute recente modificări legislative privind dreptul de proprietate privată. Se va discuta si despre tendinţa actuală a practicii judiciare din România, dar si despre condamnările statului român la CEDO precum si despre despăgubirile mult-promise sau despre acţiunile la quasi-inexistentul Fond Proprietatea.

Printre participanti se numara presedintele UIPI, Stratos Paradias, presedintele Fondului Proprietatea, reprezentanti ai Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatii, oameni politici si membri ai asociatiilor de proprietari din Romania si alte tari ale Europei.

La ora 12.30 se va organiza o conferinta de presa in care vor fi prezentate principalele probleme cu care se confrunta proprietarii atat in procesul de retrocedare a imobilelor preluate abuziv sau de acordare a despagubirilor prin echivalent sau actiuni la Fondul Proprietatea.

Evenimentul face parte din seria manifestarilor dedicate Zilei Drepturilor Omului, sarbatorita in fiecare an, pe 10 decembrie, data care a fost declarata si Ziua Mondiala a Proprietatii de catre UIPI pentru a marca importanta acestui drept fundamental, alaturi de alte drepturi precum dreptul la viata, la libertate sau securitate.

Infiinţata in 1923 la Paris, UIPI (Uniunea Internationala a Proprietăţii Imobiliare) este o organizaţie neguvernamentală care reprezintă proprietari imobiliari din toata lumea, având ca scop determinarea adoptării unor acte normative menite să garanteze si să protejeze dreptul de proprietate, (inclusiv prin influenţarea Parlamentului European sau a Comisiei Europene ca, prin deciziile luate, să confere proprietăţii protecţia consacrată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

Conferinta se va desfasura intre orele 9 si 16 la sediul A.G.I.R. din Bucuresti, Bd. Dacia, nr. 26. Va trimitem alaturat si ordinea de zi a conferintei, intitulata „RESTITUIREA PROPRIETATII – O PROBLEMA NEREZOLVATA”.

12 December 2008