15 SEPTEMBRIE 2008. Mâine se împlineşte un an de la falimentul Lehman Brothers. Între timp, în SUA, zeci de bănci au falimentat, iar directorul Richard Fuld se ascunde de ochii lumii.

Foto:: evz.ro„De ce nu îl lăsaţi pe băiatul acesta în pace? El tocmai şi-a pierdut slujba!" - a urlat un fost angajat al Lehman Brothers la reporterii şi cameramanii care îl urmăreau pe colegul său, în speranţa că acesta doar-doar va spune ceva presei.

O fotografie a „BusinessWeek" l-a imortalizat pe acest tânăr cărându-şi lucrurile din birou într-o cutie din carton, având şi un rucsac plin în spate.

15 septembrie 2008, funeralii publice

Era 15 septembrie 2008, ziua când s-a anunţat oficial falimentul băncii americane veche de 158 de ani şi care a intrat în istorie ca momentul oficial al declanşării crizei economice mondiale.
 
Au fost funeralii publice: reporteri din toată lumea, fotografi, camere de luat vederi, vecini şi trecători erau adunaţi în faţa clădirii Lehman Brothers de pe Wall Street, trăind ultima zi a gigantului financiar. Ei îi vedeau pe foştii angajaţi ai băncii repezindu-se către metrou sau năpustindu-se în taxiuri, pentru a evita mulţimea. O femeie căra un tablou, pe care îl folosea ca să-şi acopere faţa.
 
Deşi ştiau că este cea mai mare bancrută din istoria SUA, niciunul dintre cei care erau de faţă sau aflau ştirea din mass-media nu bănuiau că aceasta va fi bulgărele care urma să declanşeze avalanşa celei mai mari crize economice de după Marea Depresiune.

Prea mare ca să cadă

Conceptul „too big to fail" (prea mare ca să cadă), aplicat în cazul altor instituţii financiare nu a fost suficient de convingător pentru ca Trezoreria Americană şi Federal Reserve (Fed) să salveze şi Lehman Brothers, deşi gestiona active de 639 de miliarde de dolari.
 
S-a dovedit astfel că cele două instituţii au greşit când au considerat că prăbuşirea gigantului nu va însemna un risc sistemic pentru sectorul bancar mondial. A însemnat însă mult mai mult de atât: panică, pierderea încrederii în instituţiile financiare, îngheţarea creditării la toate nivelurile şi un şir întreg de alte falimente ale băncilor şi companiilor.

Guvernatorul Bank of England, Mervyn King, admite, un an mai târziu, că amploarea consecinţelor crahului Lehman i-a luat pe toţi prin surprindere. „Cred că nimeni dintre noi nu a putut anticipa cu uşurinţă că va urma o asemenea panică după căderea Lehman Brothers", a spus el, citat de publicaţia britanică telegraph.co.uk.

Miliarde de dolari pentru salvarea băncilor

Cu câteva zile înainte ca evenimentul să se producă, guvernul american a preluat controlul asupra celor mai mari doi creditori ipotecari din SUA, Fannie Mae şi Freddie Mac, cu 200 de miliarde de dolari. Acestea deţineau sau garantau jumătate din datoriile imobiliare ale americanilor, în valoare de 12.000 de miliarde de dolari.

Era doar începutul pompării banilor contribuabililor americani în ţinerea pe linia de plutire a băncilor. Bear Stearns, Merrill Lynch, AIG, Goldman Sachs şi Morgan Stanley au fost ceva mai norocoase, fiind salvate de stat sau cu ajutorul autorităţilor.

Privind retrospectiv, analiştii din SUA remarcă faptul că turbulenţele financiare au contribuit într-o mare măsură la alegerea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al SUA.
 
Noul şef de stat a venit, în primele luni ale acestui an, cu un plan de avarie, prin care aproape 800 de miliarde de dolari erau pompaţi în sănătatea instituţiilor financiare.

14 septembrie 2009