Ziua Agentului Imobiliar ajunge la a cincea ediție în care aduce în prim plan exclusiv nevoile agenților imobiliari. Într-un mediu de afaceri în care se remarcă doar profesioniștii, IMOPEDIA.ro îi susține pe cei preocupați constant de perfecționare, iar cu ocazia ZAI 2014, îl readuce în România pe unul dintre cei mai apreciați speakeri imobiliari, Christian Nowotny.

 ZAI 2014

15 aprilie este ziua în care cele mai importante nume din piața imobiliară românească se reunesc pentru a sărbători Ziua Agentului Imobiliar (ZAI). Ajuns deja la cea de-a cincea ediție, evenimentul organizat de IMOPEDIA.ro a livrat de fiecare dată multă valoare și s-a remarcat în fiecare an datorită invitaților de excepție, a dezbaterilor și formatului premium, specific pentru un eveniment de gala. În același timp, participarea la ZAI a devenit o tradiție printre cei care activează în domeniu, deoarece este un prilej ideal de networking și divertisment.

Agenții imobiliari preocupați constant de educare și specializare sunt cei care au trecut cu bine de obstacolele ultimilor ani, sunt cei care dau valoare acestei meserii. IMOPEDIA.ro participă continuu la optimizarea activității întregii bresle și susține oamenii interesați de creșterea profesională, astfel că ZAI 2014 îl va avea ca invitat special pe trainerul austriac Christian Nowotny.

„De 15 ani, suntem concentrați pe nevoile agenților imobiliari, iar profesionalizarea breslei este una dintre prioritățile noastre. Christian Nowotny este un nume ce nu mai are nevoie de prezentare, în rândul comunității imobiliare românești. Christian s-a bucurat de un succes răsunător în urmă cu patru ani, la prima editie ZAI, de aceea, "la cererea publicului", am decis să-l invităm din nou la București, în cadrul ediției aniversare”, arată Răzvan Muntean, General Manager IMOPEDIA.ro.

Eveniment premium al comunității de profil, Ziua Agentului Imobiliar se va desfășura la Athenne Palace Hilton Hotel, pe 15 aprilie 2014. Ediția de anul acesta va delecta publicul cu momente speciale, va fi caracterizată de elemente de valoare, atât din perspectivă educațională, cât și în ceea ce privește partea de socializare și divertisment. Folosindu-se de experiența anilor trecuți și de contactul continuu cu reprezentanții breslei, echipa IMOPEDIA.ro conturează din nou cel mai bun eveniment din piața imobiliară. 

ZAI 2014 este dedicat învingătorilor care modelează sectorul real estate după anii de criză, celor care știu că este nevoie de un efort individual susținut, pentru a contribui la formarea unei comunități puternice. De aceea, IMOPEDIA.ro amintește fiecărui agent: Tu faci imobiliarele!

Vă așteptăm la ZAI 2014! 
Inscrie-te AICI! 

3 martie 2014