Sardinia, a doua insulă ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia este cunoscută pentru peisajele sale unice, apa transparentă de culoarea smaraldului şi plajele sălbatice sau stâncoase.

sursa foto:http://gtrends.opengarage.inSardinia este pentru aventurieri, pentru aceia care vor să simtă că au realizat ceva la sfârşitul călătoriei şi vor să simtă măcar pentru câteva ore atmosfera calmă, parcă neatinsă de timp a satelor.

De pe lista obiectivelor turistice ce trebuie vizitate nu trebuie să lipsească "Nuraghi", mici fortăreţe foarte bine păstrate încă din Epoca de bronz, sunt cele mai importante vestigii din bazinul vestic al Mării Mediterane, dar şi peste 60 de biserici în stil Romanesque, mici, simple, necolorate, care păstrează doar culoarea pietrei din care sunt construite. Este o aventură să descoperi diversitatea culturală şi multele tradiţii specifice locului.

„Cu siguranţă vei fi fermecat de festivităţile care au loc în satele idilice, unde copiii şi adulţii, deopotrivă îmbrăcaţi în portul tradiţional, cutreieră satul cântând şi dansând, sau poate vei fi atras de extravaganţa carnavalurilor unde vei avea parte de porţii generoase bahice şi gastronomice şi dans până în zori. Costa Smeralda este renumită pentru mâncărurile pe bază de peşte, scoici, homari, fructe de mare - cu care se gătesc supe ("suppa quata"), salate ("pasta alla bottarga"), paste şi grill. Vinurile aromate sunt specifice acestei zone şi merită să guşti Moscato şi Vermentino" spune Roxana Cîmpeanu, senior sales manager Prestige Tours.

Hotelurile au preţuri destul de piperate, bani în schimbul cărora ai parte de plajă proprie, porturi private în care ancorează ambarcaţiunile luxoase ale celor cazaţi la hotel, spaţii verzi transformate în veritabile grădini botanice.

„Sardinia, prin definiţie este insula VIP-urilor, aleasă de persoanele cu un buget de cel puţin 2000 Euro pentru două persoane, doar pentru transportul cu avionul, transferuri, şapte nopţi de cazare cu mic dejun sau demipensiune şi asistenţă turistică. La această sumă se adaugă şi banii de buzunar, aproximativ 2000 Euro pentru a-ţi satisface capriciile. În capitala Porto Cervo vedete şi milionari îşi expun cele mai frumoase iahturi, aici sunt hotelurile luxoase, magazinele de firmă şi golfurile de culoarea smaraldului. În timpul verii, oraşul-port este vizitat şi de către vedete internaţionale precum Kate Moss, Tara Reid, Christian Slater şi Denzel Washington" susţine Ciprian Enea, consultant www.besttourism.ro.

În timpul zilei poţi practica sporturile nautice preferate, iar viaţa de noapte te va cuceri pe deplin. Există o mulţime de cluburi şi discoteci unde, în mod sigur, vei dansa până în zori.

Oamenii locului sunt foarte ospitalieri şi emană o serenitate molipsitoare. Nu trebuie să-i refuzi dacă te invită să bei o cafea sau un vin cu ei, în timp ce te vor trage de limbă să le dai detalii despre ţara de unde vii sau se vor lăuda, pe bună dreptate cu locul lor de baştină.

„Cea mai convenabilă variantă de transport este avionul, zborul durează aproximativ trei ore şi jumătate. Avionul aterizează în Alghero, unul dintre cele mai populare resorturi din Sardinia care păstrează şarmul unui sat pescăresc. Este mai puţin aglomerat decât Costa Smeralda şi are un patrimoniu cultural catalan. Septembrie este o lună cu un climat plăcut, ideală pentru a ajunge în această zonă a Sardiniei, temperaturile sunt de 25°C - 26°C. Veţi găsi aici plaje lungi, mărginite de pini care îţi oferă posibilitatea de practica înotul şi scufundările" ne-a declarat Ciprian Enea, consultant www.besttourism.ro.

O altă variantă de transport este cu maşina personală până în Livorno şi de acolo patru ore cu feribotul până în Sardinia. Indiferent de mijlocul de transport până în Sardinia, trebuie neapărat să închiriaţi o maşină când ajungeţi în insulă, preţurile pentru închiriere pornesc de la 44 Euro pe zi. Cu ajutorul maşinii veţi vizita cât mai multe obiective turistice, veţi admira peisajul, dar şi frumosul litoral. Principalele oraşe sunt legate de un bun sistem rutier disponibil atât localnicilor, cât şi turiştilor. Aveţi posibilitatea să ajungeţi în partea de sud în Cagliari, dar şi în nord până la Olbia în doar patru sau cinci ore. Little Green Train sau Trenino Verde este un tren turistic de epocă care ajunge în părţile greu accesibile din insulă, acoperă linia de coastă şi zonele muntoase. Trenul acoperă, de asemenea, rute importante, inclusiv: Sassari şi Alghero, Palau si Sassari, Nuoro si Bosa si cel mai popular, Cagliari.


Alghero, Hotel Light Blue Golf Club 3*- De la 515 Euro/pers.,
- 7 nopţi cazare,
- Preţ bilet de avion 400 de euro cu taxele de aeroport
Detalii pe www.ghidhoteluri.ro

Sardinia, Badesi, Hotel Dune Village 4*
- De la 939 Euro/pers.,
- Transport cu avionul, transferuri,
- 7 nopţi cazare cu demipensiune, asistenţă turistică
Detalii pe: www.prestige.ro


Sardinia, Golful Pevero, Hotel Collona Pevero 5*
- De la 1549 Euro/pers.,
- Transport cu avionul, transferuri,
- 7 nopţi cazare cu mic dejun, asistenţă turistică
Detalii pe www.besttourism.ro



 







20 August 2010