Casa de pe plajă în care Samantha Jones l-a aşteptat pe iubitul ei, Smith Jerrod, acoperită cu sushi este de vânzare.

sursa:Luxist.rowww.luxist.com anunţă că proprietatea din Malibu în care au fost filmate mai multe secvenţe din prima parte a celebrei pelicule "Sex and the city" poate fi cumpărată cu 13 milioane de dolari sau poate fi închiriată cu 55.000 de dolari pe lună.

Preţul iniţial al vilei cu trei niveluri a fost de 17 milioane de dolari sau 75.000 de dolari pe lună în 2008, când, timp de două săptămâni, actriţa Kim Cattrall a filmat aici.

Casa, care are cinci balcoane ce oferă privelişti de vis asupra Oceanului Pacific, a fost concepută de arhitectul Jay Vanos şi are cinci dormitoare, şase băi, trei şeminee, bar şi cramă.

După filmarea primei părţi din "Sex and the city" parterul locuinţei în care Samantha venea să se relaxeze după ce îşi termina treaba la New York a fost refăcut, iar acum măsoară aproape 540 mp.



29 September 2010