Cine caută o casă specială, cu multiple facilităţi, ar trebui să arunce o privire şi la adresa 5040 South Greenwood Avenue, în Chicago. Nu de alta, dar de câte ori ai ocazia să devii vecinul preşedintelui american Barrack Obama?

Potrivit www.cnbc.com, proprietatea, care a fost scoasă pe piaţă de Grupul Matt Garris, parte a Coldwell Banker, se află exact lângă reşedinţa privată din Illinois a lui Obama şi nu are un preţ bine stabilit.

În următoarele 6 săptămâni potenţialii cumpărători vor putea vizita casa cu pricina.

Iar cei care se vor hotărî să devină vecinii lui Obama, vor trebui să primească acceptul băncii, care va stabili dacă sunt eligibili din punct de vedere financiar.

În plus, viitorul vecin al primului preşedinte de culoare al Statelor Unite ale Americii va fi verificat de serviciile secrete.

 

14 September 2009