Marii investitori imobiliari precum Immoeast, Ţiriac Imobiliare, Băneasa Investments, TriGranit sau AFI Europe, care au început să îşi pună planurile în practică în perioada de vârf a pieţei locale, se află acum pe muchie de cuţit.

sursa:capital.roMajoritatea şi-au amânat proiecte care implică investiţii de sute de milioane de euro. Vor fi înlocuiţi aceşti giganţi cu alt tip de investitori după criză sau vor continua să domine piaţa tot ei?

capital.ro a realizat o analiză a investiţiilor demarate de aceştia în 2007 şi a planurilor pe care le-au amânat pentru vremuri mai bune.

„Mă aştept să intre şi alte companii pe piaţă, pentru a creşte competiţia.

De obicei în perioade de criză se nasc şi alţi actori, iar cei care nu sunt prezenţi pe piaţă vor căuta oportunităţi şi îşi vor asuma riscul de a intra pe o piaţă nouă. Noi discutăm deja cu nişte fonduri de investiţii mari care vor să intre pe piaţa românească", a declarat pentru capital.ro Radu Lucianu, country managerul CB Richard Ellis-Eurisko.

Immoeast, pregătit să vândă cât mai mult

Fondul austriac de investiţii Immoeast, a cărui portofoliu are cea mai mare expunere pe România, respectiv 13%, este pregătit de vânzarea unei părţi considerabile din activele imobiliare deţinute în România, pentru a-şi reduce expunerea pe această piaţă.

 

„Am supra-investit în unele ţări precum România sau sectorul comercial din Moscova. Nu suntem forţaţi să vindem şi vom vinde pentru a ne restructura portofoliul după cum dorim", a declarat recent Eduard Zehetner, CEO-ul companiei.

Sursa

18 December 2009