Construcţiile din preajma litoralului ridicate pe baza unor autorizaţii emise ilegal de către primării vor putea fi demolate. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a modificat legea astfel încât să poată dărâma aceste clădiri.

Sursa: observator.roElena Udrea a precizat că ultimele 11 construcţii ridicate fără autorizaţie pe litoral au fost demolate săptămâna trecută şi că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului îşi propune să treacă şi la demolarea celor care au autorizaţii ilegale.

„Au rămas construcţiile edificate cu autorizaţie de construire, deşi există legea 597/2001, legea privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre care interzicea expres orice construcţie în limita a 300 de metri liniari de la linia valului înspre mal. Cu toate acestea, din 2001 până în 2011 autorităţile locale au continuat să autorizeze lucrări de construcţie chiar în acest perimetru", a declarat Elena Udrea, citată de NewsIN.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a spus că acest lucru a fost posibil deoarece sancţiunile pentru autorizarea ilegală de către autorităţile locale au fost doar nişte amenzi modice, care nu au constituit un motiv serios de descurajare a acestor practici. În consecinţă, Guvernul a modificat legea, astfel încât respectivele imobile, construite după 2001, să poată fi demolate.

„Pentru toate construcţiile care sunt în orice stadiu de execuţie şi pentru cele care ar urma să se autorizeze în mod ilegal de acum încolo sancţiunea pe care noi o introducem este demolarea respectivelor construcţii (...) De asemenea, autorizaţia de construire emisă cu încălcarea prezentei legi, aşa cum este ea modificată, se specifică acum că este nulă de drept. Ea practic era nulă de drept şi înainte pentru că odată emisă o autorizaţie cu încălcarea legii sigur că autorizaţia este nulă, însă aşa cum spuneam sancţiunea fiind doar o amendă modică şi-au permis primarii să emită astfel de autorizaţii, iar beneficiarii construcţiilor au spus mulţumesc şi au ocupat litoralul", a afirmat Udrea.

MDRT se va implica direct în demolări, deşi acesta este o atribuţie a primăriilor, dar Udrea susţine că autorizarea ilegală a fost permisă tot de către primari.

„Sigur, pe litoral nu putem avea încredere în faptul că primarii din staţiunile de pe litoral pun în aplicare legea şi ca dovadă că lucrul acesta nu s-a întâmplat, ei sunt cei care au autorizat în mod ilegal construcţii în zona plajelor", a conchis ministrul Elena Udrea.


14 April 2011