Stocul total de spaţii industriale moderne a ajuns în România la aproximativ 1.4 mil. mp, la finalul T3 2012, din care circa 890.000 mp sunt concentraţi în Capitală.

28673-volumul-inchirierilor-de-spatii-industriale-si-.jpgÎn Bucureşti, în primul semestru al anului 2012 nu au fost finalizate noi spaţii industriale şi logistice, iar în al treilea trimestru, volumul livrărilor s-a ridicat la 15.000 mp, reprezentând extensia depozitului companiei de logistică DSV în cadrul parcului logistic West Park, situat la 13 km de Bucureşti, pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti. Până la finele anului 2012 în Capitală nu se aşteaptă demararea unui nou proiect, iar pentru 2013 nu estimăm o creştere semnificativă a stocului de spaţii industriale şi logistice moderne.

În intervalul T1 - T3 2012, volumul închirierilor a atins un nivel de aproximativ 45.000 mp în Bucureşti. Lista celor mai semnificative tranzacţii include 15.000 mp situaţi în cadrul parcului logistic deţinut de Portland Trust închiriaţi de DSV, şi 5.000 mp în Phoenix Logistics Park (Aviva), închiriaţi de către DB Schenker.

Comparativ cu 2011 , când volumul închirierilor a atins cel mai înalt prag din 2008, în primele nouă luni ale acestui an tranzacţiile au scăzut la nivelul înregistrat în 2009 , comparabil cu anul 2004, când chiriaşii au fost extrem de precauţi. “Deşi contextul acestui an a fost unul deosebit de provocator, am remarcat recent interesul a numeroase companii din diferite sectoare – logistică, retail, telecom şi farmaceutic - de a se extinde sau de a pătrunde pe piaţa din România. Suntem, asadar, optimişti ca anul 2013 va aduce o dinamizare în ceea ce priveşte cererea de spaţii logistice şi industriale”, a declarat Rodica Târcavu, Director al Departamentului Industrial din cadrul DTZ Echinox.

Rata de neocupare pentru depozite industriale şi logistice de clasa A situate în Bucureşti a rămas constantă în primele nouă luni ale anului 2012. Drept urmare, în T3 2013, rata de neocupare pentru proprietăţile premium situate în Bucureşti s-a încadrat în valori cuprinse între 10 şi 13%. În oraşe precum Timişoara, Arad şi Ploieşti, cunoscute ca fiind cele mai importante centre logistice, rata de neocupare rămâne încă ridicată, situându-se la valori între 13 şi 15%.

Având în vedere estimările în ceea ce priveşte nivelul scăzut de închirieri pentru 2012, corelat cu lipsa unor livrări de spaţii noi, până la sfârşitul anului DTZ anticipează că rata de neocupare va rămâne constantă. Pentru depozitele de clasă B chiriile solicitate variază între 2.5 şi 3 euro/mp/lună, remarcandu-se o mai mare flexibilitate a proprietarilor de spaţii logistice in relatia cu acele companii care şi-au restrâns activitatea şi/sau şi-au redus considerabil costurile operaţionale.

 

Sursa