15994-gthumb_600_x_399_3772-t6.jpgCând sunt programate ediţiile tIMOn din acest an?

tIMOn a însemnat inovaţie şi dezvoltare în fiecare din ultimii ani şi, mai ales, începând din 2009 - anul în care efectele crizei au început să atingă şi piaţa imobiliară. Am gândit de fiecare data evenimente care sa nu reprezinte simple expoziţii, realizând concepte ce au fost extrem de folositoare atât vizitatorilor, cât şi principalilor jucători din piaţă, care ne-au fost parteneri. În 2011, anul care va reprezenta un nou început pentru piaţa imobiliară din România, tIMOn inovează din nou: expoziţiile din primăvară şi toamnă vor fi găzduite de Piaţa Constituţiei exact în perioadele cele mai dorite de către dezvoltatori şi potenţialii cumpărători. Astfel, până la sfârşitul lunii ianuarie 100 de parteneri activi ai tIMOn îşi vor exprima opţiunea de desfăşurare a târgului din primăvară, alături de 5000 de potenţiali clienţi care au apelat la serviciul "Imobiliarii" în 2010. Pentru ediţia de toamna, vom folosi aceeaşi opţiune de alegere a datei de desfăşurare. În paralel, sub patronajul tIMOn vor fi lansate două noi branduri de expoziţii imobiliare (unul premium, iar celălalt de cartier) care vor fi disponibile în februarie, iunie şi noiembrie/decembrie doar unor dezvoltatori şi unui anumit public vizitator.

Ce va aduce nou tIMON în 2011?

tIMOn, prin prisma celor trei ediţii din 2010 care au servit unui număr de peste 25.000 de vizitatori şi celor peste 150 de companii care au decis să ne fie alături va continua seria evenimentelor de referinţă, a conceptelor speciale şi a oportunităţilor de achiziţii de locuinte prin programe si proiecte speciale disponibile doar în cadrul acestui târg. Astfel, cele mai importante 20 de proiecte rezidenţiale din Bucureşti vor fi prezente exclusiv la tIMOn, ceea ce asigura şi unicitatea evenimentului.

Ce vor găsi vizitatorii la tIMOn în 2011?

Cei mai importanţi dezvoltatori cu cele mai fezabile şi importante proiecte şi-au anunţat deja participarea la tIMOn primăvara 2011. Lucram deja la un proiect de servicii adresate vizitatorilor şi expozanţilor, iar ceea ce este extrem de sigur acum, cu cel puţin două luni înainte de startul primului târg din 2011, este că vizitatorii vor avea parte de exclusivităţi, oferte speciale, proiecte unice şi auditate, dar şi de un serviciu - IMOBILIARII - care va lucra strict în beneficiul lor.

Ce tip de proprietăţi se potrivesc unui târg în 2011?

Cei mai mulţi clienţi caută, în această perioadă, apartamente cu suprafeţe mici, care au deci un preţ mai mic. Mulţi dezvoltatori au simţit acest trend şi au construit în consecinţă, deci majoritatea ofertelor de la târg este de aşteptat să fie pentru acest segment. Totuşi, clienţii care caută mai mult de atât nu sunt tocmai puţini, motiv pentru care nu putem să îi neglijăm. Aşadar, o să avem ca întotdeauna o ofertă completă care să avantajeze clienţii din toate categoriile, de la apartamente cu suprafeţe şi preţuri mici până la cele mai luxoase locuinţe, locuinţe de vacanţă, vile şi penthouse-uri.

Vă aşteptaţi să crească numărul vizitatorilor?

Numărul vizitatorilor tIMOn a fost, în ultimii doi ani şi conform studiilor auditate, mai mare decât al celorlalte evenimente de profil la un loc. Şi anul acesta ne aşteptăm să rămână în aceleaşi marje, care sunt complet satisfăcătoare.

Un profil al vizitatorului din 2011, vă rog!

Profilul este unul care se schimba de la un an la altul, dar caracteristica generală a vizitatorului tIMOn este aceea că este o persoana interesată de o achiziţie imobiliară într-o perioada cuprinsă între o săptămână şi chiar un an de la prima prezenţă ca vizitator în cadrul târgului. Vizitatorul din 2011 este extrem de bine informat, ştie ce caută, îşi cunoaşte foarte bine bugetul, şi a înţeles de ce are nevoie de la o locuinţă din punct de vedere a preţului, suprafeţei, numărului de camere şi poziţionării.


13 January 2011