Vila sau apartament la bloc?




Curierul National - 06.09.2006
 

Intrebare la care raspund toti dezvoltatorii imobliari atunci cand calculeaza randamentul unei investitii. Intrebare pe care nu-si permit sa o ridice, insa, decat cei cu venituri mai mari de 2.500 euro pe luna

Locatiile cele mai potrivite pentru construirea de vile sunt cele din imediata apropiere a orasului, preferabil in zonele care au deja specific rezidential. Facilitatile care favorizeaza o ampla dezvoltare rezidentiala a unei zone sunt pentru multi dintre potentialii locatari vecinatatea cu un lac, padure, accesul facil la autostrada si la zona centrala a orasului, se arata intr-un studiu al companiei imobiliare DTZ Echinox.

"Motivul pentru care in ultimul timp dezvoltatorii prefera construirea de vile in zonele de periferie sunt multiple. In principal, discutia se poarta din punct de vedere al randamentului investitiei si secundar se iau in calcul factori importanti precum nevoia de intimitate si spatii verzi largi sau aspecte problematice precum gradul de poluare fonica si a mediului inconjurator in interiorul spatiului urban", a declarat Claudia Dascalescu, senior consultant al departamentului rezidential la DTZ Echinox.
Pentru inceput, este necesar de mentionat ca aceste proiecte se adreseaza clasei de mijloc, reprezentata de personalul cu pozitii de middle management din banci si companii multinationale, de micii antreprenori si investitori, care dispun de un venit lunar de cam 2.500 euro.

Randamente crescute pentru ambele investitii

Avantajele achizitionarii unei vile comparativ cu un apartament de bloc sunt legate in principal de spatiile locuibile mai mari si de lipsa vecinilor si a spatiilor comune, care lasa loc intimitatii. In plus, vilele au avantajul unui numar mai mare de locuri de parcare, permit amenajarea de spatii verzi si gradini si ofera facilitati precum piscina si sala de fitness proprii. Pe de alta parte, achizitionarea unui apartament de bloc este avantajoasa in comparatie cu o vila in principal datorita costurilor mai mici de intretinere si a unui grad de securitate mai ridicat. Nu sunt de ignorat, de asemenea, facilitatile minime precum centrul comercial si mijloace de transport in comun aflate in imediata apropiere.

"In functie de locatie si de facilitatile puse la dispozitie, pretul vilelor din cadrul complexurilor rezidentiale au cunoscut o crestere constanta sustinuta de o cerere continua din partea clientilor", a precizat reprezentantul DTZ Echinox.
Compania imobiliara estimeaza, pana la finele acestui an, o usoara crestere a preturilor apartamentelor situate in zona de nord a orasului, datorita numarului redus de proiecte rezidentiale de lux comparativ cu cererea reala pentru acest segment de piata.

Citeste articolul integral in Curierul National

Adelina Vlad
Curierul National
 

6 September 2006