În sfârşit e iar vreme de plajă! După săptămâni întregi în care soarele a fost cam scump la vedere la mare, turiştii care aleg litoralul românesc pot răsufla uşuraţi. Costineştiul s-a umplut în această săptămână de tineri cu chef de distracţie.

Posibilităţile variate de cazare, la preţuri studenţeşti şi viaţa de noapte extrem de animată i-a adunat pe turişti în Staţiunea Tineretului.

„Ce tip de distracţie oferă Costineştiul tinerilor? Pentru toate genurile, pentru toate buzunarele" ne-a declarat un tânăr turist.

„Am venit anul acesta aici pentru că suntem în luna de miere. De 15 ani eu vin numai aici. De ce vă place Costineştiul? E Staţiunea Tineretului" adaugă un alt tânăr.

Şi fiindcă e staţiunea unde vin mulţi tineri, bugetul rezervat vacanţei este de multe ori mai mic aici. Dar asta nu este o problemă în Costineşti. Dacă nu sunteţi prea mofturoşi puteţi găsi o gazdă care să vă ofere condiţii decente pentru 50 lei pe noapte. Vorbim de o cameră cu pat dublu cu baie proprie, aer condiţionat şi televizor. Nu vă aşteptaţi însă ca la banii aceştia să fiţi la doi paşi de plajă.

"Sunt pensiuni ce au camere cu două sau chiar trei paturi cu meniu inclus sau nu, varietatea este destul de mare pentru cele care sunt în prima linie la mare sau foarte aproape de mare. Preţul scade odată cu depărtarea de malul mării şi de plajă" susţine Ştefan Pangă, consultant imobiliar Boss Real Estate.

La pensiuni o cameră dublă este în jur de 150 lei pe noapte, în timp ce la un hotel de trei stele situat aproape de plajă sare de 250 lei pe noapte. Dacă banii nu sunt o problemă şi vreţi să vă răsfăţaţi la un hotel de patru stele cu piscină şi multe facilităţi atunci pregătiţi-vă să achitaţi la recepţie cam 400 lei pe noapte. E plin sezon!

"Turiştii care vin pe litoralul românesc caută servicii similare cu cele din afară, Turcia sau Bulgaria, care este atât de mediatizată de agenţiile de turism. Turiştii nu mai vor doar cazare, caută hoteluri care oferă multe facilităţi, să aibă toate la îndemână, atât distracţia, cât şi cazarea şi masa" spune Bogdan Achiţei, Manager Recepţie Complex Vox Maris.

Cei care nu sunt atât de comozi sau vor mai mult decât oferă hotelurile pot alege o plimbarea cu hidrobicicleta, 25 lei/oră sau o plimbare cu vaporaşul până la celebra epavă grecească din Costineşti.

"Cât dureaza o cursă? Jumătate de oră. Şi cât costă? 10 lei. Îi ducem până la epavă, fotografiază epava şi înapoi pe lângă mal" spune navigatorul.

"Cum a fost plimbarea? A fost frumos. Aţi mai fost până acum? Nu. De ce aţi ales o plimbare cu vaporaşul? Ca să văd epava de aproape" explică o tânără turistă.

"Mă simt rău acum. Aveţi rău de mare? Cred că da, oricine ar avea la prima plimbare pe mare cu vaporul. Nu am mai navigat până acum"

Şi tot pe mare puteţi face o tură cu ski jet-ul, cu barca sau cu caiacul. Pe plajă puteţi trage o partidă de fotbal şi nu vă costă nimic.

Cu toţii ştim că după o porţie de mişcare apare şi foamea, aşa că haideţi să vedem cât v-ar costa un prânz în Costineşti. Dacă alegeţi un restaurant cu autoservire veţi plăti cu siguranţă mai puţin. Spre exemplu, o ciorbiţă de văcuţă (6,5 lei), trei mici (5,1 lei) cu cartofi ţărăneşti (6 lei) costă aproape 18 lei, băutura nu este inclusă în acest preţ.

Dacă vreţi însă un prânz la restaurant mai trebuie să daţi ceva în plus, cu tot cu răsplata chelnerului atunci ne apropiem de 28 de lei. După o masă copioasă un masaj ar fi binevenit. Cu 50 de lei puteţi să vă relaxaţi pe plajă timp de 50 de minute.

Seara e clar momentul distracţiilor! Discotecile sunt atracţiile staţiunii Costineşti. Şi pentru că pe acest segment e concurenţă mare, fiecare discotecă încearcă să-şi atragă clienţii într-un mod cât mai original. Un bilet în discotecă costă 10 lei. Se poate însă să dansaţi gratis dacă alegeţi discotecile amenajate chiar pe plajă. E drept mai puţin luxoase şi fără canapele din piele.

Cei care preferă distracţiile mai puţin zgomotoase pot trage cu arcul, spre exemplu. Cinci trageri costă 5 lei. Sigur vă veţi amuza şi dacă veţi încerca să pescuiţi o sticlă de vin sau whiskey. Aveţi la dispoziţie opt minute să puneţi un inel cu undiţa pe gâtul sticlei pe care doriţi să o luaţi cu voi. Iar dacă vreţi să vă încercaţi muşchii, pentru un leu o maşinărie vă va spune cât sunteţi de puternic.

 






23 July 2010