Pentru ieseni, cursul euro a inghetat la 40.000 lei
Cel dintai pas in exprimarea noilor preferinte ale vanzatorilor de case a fost facut in noiembrie 2004, moment care a marcat inceputul perioadei de declin a monedei europene.
Moldovenii au fost primii care au reimpus pe piata imobiliara, dupa 15 ani, preturi in lei. Seful agentiei bacauane Simtec, Lucian Temelie, spune ca putini sunt cei care
continua sa ceara valuta: „Mai toate ofertele au preturi in lei. Oamenii nu vor altceva decat lei”.
La randul sau, Eusebiu Siminiceanu, directorul Terra Estate din Iasi, ne-a declarat ca iesenii au inceput sa fixeze preturile in lei de-acum sapte luni. „Euro s-a depreciat
foarte mult. Pentru proiectele aflate in derulare, constructii noi, s-au facut contracte in euro, insa materialele de constructii se platesc in lei. In patru luni am pierdut mai
mult de 15a. Acum, preturile la care se vand casele iau in calcul un curs al euro de 40.000 lei vechi”, spune Siminiceanu.
Situatia este la fel si in judete precum Alba, Hunedoara, Dolj ori Buzau, insa potrivit agentilor de aici, proprietarii au fost mai rezonabili in ce priveste cursul de care au
tinut cont atunci cand au schimbat euro cu lei. „Aproape 80a din ofertele de pe piata sunt exprimate in lei. Astfel, pentru un apartament care costa 30.000 euro, proprietarul
cere acum putin peste un miliard de lei vechi. Proprietarii nu au putut accepta un curs euro mai mic de 36.000 lei”, ne-a spus Bogdan Cornel Craciun, directorul Corelis din
Alba. Potrivit consultantului imobiliar Adrian Stoica, de la For You Serv din Braila, brailenii au schimbat si ei rapid preturile in lei: „De cand a inceput aprecierea leului
fata de moneda europeana, brailenii au incetat sa mai ceara preturi in euro. Diferenta de curs se simtea la buzunar: incasau cu 2.000-3.000 euro mai putin”.
Bucurestenii, nostalgici dupa euro de 42.000 lei
Spre deosebire de situatia din restul tarii, in Capitala, vanzatorii de case si terenuri inca mai acorda credit monedei europene. „Cu cat este mai putin dezvoltata o zona sau o
piata imobiliara, cu atat vanzatorii sunt mai putin dispusi sa piarda la pret.
Bucurestiul nu este strain de tendinta exprimarii preturilor in lei, dar amploarea acestui fenomen este mult mai mica”, apreciaza seful Intermedias, Radu Zilisteanu. Dar dupa
cum reiese din spusele acestuia, putinii bucuresteni care au si inceput sa ceara lei in loc de euro sunt si cei mai lacomi: „Cei care au schimbat preturile in lei au luat ca
valoare de referinta cel mai avantajos curs euro: aproape 42.000 lei vechi, cat a fost in prima saptamana din ianuarie 2004 (n.r. - la data respectiva, BNR a anuntat pentru euro
un curs de 41.438 lei)”.
Leul revine in forta
Schimbarea de la o zi la alta a monedei in care este exprimat pretul unei case este un fenomen cu traditie pe piata romaneasca. Imediat dupa Revolutie, tranzactiile imobiliare
renuntau la moneda nationala si se incheiau in dolari, in vreme ce vanzatorii din vestul tarii mizau pe marci germane.
Cand euro s-a depreciat nepermis de mult in raport cu dolarul, peste noapte, o garsoniera de 10.000 dolari a inceput sa pretuiasca 10.000 euro. Aceasta trecere brusca de la
dolar la euro a scumpit la acea vreme piata imobiliara cu aproape 15%.