Vanzarile de locuinte deja existente din Statele Unite au crescut peste asteptari in luna iulie, la cel mai inalt nivel din ultimii doi ani, semnaland ca situatia de criza din sectorul imobiliar, care a afectat grav cea mai mare economie a lumii, incepe sa se tempereze, relateaza Bloomberg, citat de NewsIn.

Foto:: wall-street.roAchizitiile au crescut cu 7,2%, la o rata anuala de 5,24 milioane, cea mai mare din august 2007, a anuntat asociatia dealerilor imobiliari din Statele Unite. Avansul a fost cel mai mare de la inceperea statisticilor, in 1999. Pretul mediu a scazut cu 15%.

Declinul preturilor determinat de blocarea pietelor, creditele acordate de guvern pentru cumparatorii aflati la prima casa si costurile de creditare aflate aproape de un minim record ar putea sustine in continuare cererea, ajutand economia sa revina din cea mai grava recesiune de la Marea Criza.

"Piata ipotecara ramane pe drumul spre revenire datorita disponibilitatii ridicate", a declarat Sal Guatieri, economist in cadrul BMO Capital Markets, inainte de publicarea raportului. Chiar si asa, "procesul va fi probabil lent atat timp cat nivelul somajului si standardele de creditare nu scad".

Sursa

24 August 2009