0-789-22c4eca6580761bc3cedff4741447edc.jpgNoile dezvoltări rezidenţiale au un mare succes pe piaţa locală. Vânzările merg surprinzător de bine, majoritatea locuinţelor fiind vândute încă din faza de proiect. Motivul acestor rezultate pozitive, în ciuda circumstanţelor, este unul foarte simplu: cererea este foarte mare. Toată lumea vinde sau cumpără ceva. Cele mai tranzacţionate sunt apartamentele de două şi trei camere, care oferă suprafeţe mulţumitoare pentru un trai decent.

Analiştii imobiliari spun că numărul vânzărilor de locuinţe noi va creşte de la un an la altul, românii fiind tot mai interesaţi de astfel de imobile, mai ales că preţurile sunt similare cu cele de pe piaţa apartamentelor vechi, iar condiţiile cu mult mai bune.

În România, stocul total de locuinţe depăşeşte 8 milioane 200 de mii de unităţi. Raportul dintre numărul construcţiilor urbane şi cele rurale este unul destul de apropiat. Totuşi, circa 4 milioane şi jumătate dintre acestea se află în oraşe.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, din anul 2000 şi până în prezent, în ţara noastră s-au construit anual 27-29 de mii de imobile. Doar 3-4% dintre ele s-au făcut din bani publici, restul fiind investiţii private. De-a lungul timpului, numărul proprietarilor s-a majorat continuu, mai bine de 70% din populaţie deţinând în prezent cel puţin o locuinţă.

Conform statisticii, la nivel naţional, dispunem de peste 25.000 de km de străzi orăşeneşti, mare parte dintre ele modernizate. Reţeaua de canalizare publică depăşeşte 17.500 de km, iar cea de apă potabilă 55.000 de km. Cifrele vor fi din ce în ce mai mari, deoarece Executivul anunţă o serie de proiecte de infrastructură, menite să ridice standardele de locuire.

Sursa

31 August 2007