Vânzările de case existente în Statele Unite au crescut spectaculos în septembrie, înregistrând cea mai mare creştere din ultimii 20 de ani, a anunţat luni Asociaţia Naţională a Agenţilor Imobiliari Americani (NAR).

14586-house_sua_e025e29e6f.jpgVânzările au crescut pentru a doua lună consecutiv, cu 10% faţă de luna august, în date corijate în funcţie de variaţiile sezoniere, conform datelor prezentate de NAR.

Conform asociaţiei, vânzările de case înregistrate în septembrie au crescut până la o rată anuală de 4,53 milioane de tranzacţii, peste estimările analiştilor, care estimau 4,25 milioane de tranzacţii.

Vânzările de case vechi au cunoscut în septembrie "cea mai mare creştere din aproape ultimii 20 ani", scrie NAR.

Vânzările de locuinţe vechi au scăzut după expirarea, la finalul lunii aprilie, a unui credit pentru impozite acordat cumpărătorilor unei locuinţe. În iulie, acestea au atins cel mai scăzut nivel din 1995.


Sursa

26 October 2010