Palatul Victoria - până la 65 mil. euro. Clădirea Ministerului Transporturilor - 120 mil. euro, fără terenul aferent, iar cea a Ministerului Culturii - 18,5 mil. euro. Sunt trei dintre clădirile pe care statul le-ar putea vinde în sistem lease-back, respectiv evaluările acestor clădiri, conform unei analize MONEY.ro.

Vânzarea Palatelor, pentru sute de milioane de euro, ar rezolva din problemele financiare ale statuluiNecesitatea acoperirii deficitului bugetar, dar şi nevoia de lichidităţi ar putea aduce statul român în faţa unei soluţii mai puţin uzitate la nivel european: vânzarea în sistem lease-back a clădirilor din patrimoniu, ceea ce ar putea aduce pe termen scurt sute de milioane sau chiar miliarde de euro.

Exista investitori interesaţi de preluarea unor astfel de clădiri, care consideră că statul este chiriaşul ideal, însă analiştii spun că acest sistem s-ar putea dovedi prea scump.

Sursa

31 July 2009