Valentine's Day este un moment bun să vă luaţi partenerul sau partenera şi să petreceţi o minivacanţă romantică. Vă propunem astăzi câteva destinaţii potrivite pentru ziua îndrăgostiţilor la preţuri avantajoase.

16219-barcelona.jpgO alegere romantică este Barcelona cu preţuri de la 254 Euro/pers. pentru transport cu avionul, trei nopţi de cazare cu mic dejun la hotel de trei stele. Taxele de aeroport pornesc de la 89 Euro/pers. Barcelona e un oraş unde te poţi plimba zi şi noapte. Nu e agitat, având aşa, aerul cuiva care stă la plaja, bătut de soare şi de briza Mării Mediterane.

Ce putem vizita în Barcelona?

La capitolul vizite, îndrăgostiţii pot bifa Catedrala Sagrada Familia. Arată ca un imens castel de nisip, cu fructe în vârf, cu sculpturi ciudate, cifre misterioase, o construcţie a lui Gaudi care taie răsuflarea oricui. Parcul Guell întâmpină oaspeţii într-un decor de vis! După ce trec de mozaicurile colorate armonios, de căsuţele care arată ca şi cum ar fi făcute din turtă dulce, şi de peisajele ce par desprinse dintr-un film, cu influenţe africane, au onoarea de a păşi chiar în casa lui Gaudi.

Călătoria la Barcelona nu este completă fără o excursie la Fântânile Magice din faţa Palatului Barcelona. Aici au loc spectacole de lumină, apă şi muzică la sfârşit de săptămână. Aventuroşii sunt încântaţi de plimbarea cu balonul care le dă ocazia să admire Barcelona şi împrejurimile de la înălţimi şi să se bucure de un picnic. Oraşul este aproape de mare, aşa că îndrăgostiţii nu trebuie să rateze ocazia de a respira briza mării care le dă apetit pentru cină. Pentru un strop de romantism îşi pot aduce şi sticla de vin pe care să îl savureze la asfinţitul soarelui. Restaurantele romantice sunt la tot pasul şi ar fi bine să vă bucuraţi de o cină în doi.

Varşovia

„Pentru Varşovia am creat un program special numit Pe urmele lui Chopin cu preţuri de la 489 Euro/pers. pentru transport cu avionul, transferuri, trei nopţi cazare cu mic dejun la hotel de trei stele, un prânz la Lowicz la o casă privată (trei feluri de mâncare + ceai sau cafea), intrare la Zelazowa Wola, concert privat in Varşovia plus o cupă de vin spumant, însoţitor de grup român şi ghid local vorbitor de limba engleză pe tot parcursul turului. La tariful pachetului se adaugă taxa de aeroport de la 95 Euro/pers. Cei care nu pot pleca în acest mini sejur în perioada 12-15 februarie, pot opta pentru perioada 5-8 martie" spune Adriana Goicea, manager Cocktail Holidays.

Cipru

„Pentru Sfântul Valentin le propunem turiştilor Cipru - Insula iubirii, cu preţuri de la 245 Euro/persoană, trei nopţi de cazare cu demipensiune la hotel de cinci stele, cină romantică, un pahar cu şampanie, cadou surpriză pentru doamne, acces la spa şi wellness. Biletul de avion are un tarif informativ: de la 150 Euro/pers. Hotelurile oferă facilităţi wellness şi camere spaţioase perfecte pentru relaxare, iar Marea Mediterană îi îmbie la o plimbare dimineaţa sau seara la asfinţit. Cuplurile pot juca tenis sau aerobic sau se pot răsfăţa la saună, masaj. Seara au loc spectacole cu trupe live" afirmă Mircea Vladu, preşedinte Prestige Tours.

Cipru emană romantism fiind locul de naştere al Afroditei, zeiţa dragostei. Grecii o venerează pe Afrodita şi pe Apollo în temple din întreaga insulă. Aici, lângă o stâncă care iese din mare, se spune că s-ar fi născut Afrodita din valurile mării, iar localnicii cred că cei care înoată în jurul acestei stânci de trei ori capătă tinereţea veşnică. Locul oferă vederi spectaculoase completate cu sunetul valurilor, fiind unul dintre cele mai romantice locuri.

Ce poţi vizita în Cipru?

Îndrăgostiţii pot merge în Paphos, locul unde s-a născut Afrodita pentru a se plimba printre vestigiile unor vile romane cu mozaicuri splendide ("Casa lui Tezeu", Casa lui Dionysos"), vor ajunge la Odeon - un amfiteatru grecesc în care au loc, uneori, spectacole de muzică sau teatru. Atmosfera romantică domină satele, aflate departe de comunităţile moderne. Aici, viaţa se desfăşoară după acelaşi tipar de secole. Zilele sunt petrecute la ferme, iar serile sunt dedicate distracţiei în tavernele locale.

Spiritul Ciprului este autentic chiar în satele de lângă Paphos. După o zi de plimbări printre mozaicuri antice, îndrăgostiţii se pot delecta la taverne cu „meze", o masă tradiţională cu 24 de feluri de mâncare, servite ca la masa unei familii cipriote, împreună cu un urcior cu vin roşu. Măsline, humus, pastă de susan, miel toate se perindă elegant, toate alcătuiesc un festin culinar pe cinste.

România

Pentru cei care aleg România de Valentine's Day cele mai potrivite destinaţii sunt cele de la munte, unde există zăpadă, iar pensiunile şi hotelurile deja se pregătesc. Personalul decorează camerele cu flori, coşuri cu fructe, petale de trandafiri şi oferă tinerilor îndrăgostiţi cine romantice, acces gratuit la jacuzzi, spa.

„Meniurile culinare includ fructe de mare, cocktailuri, dulciuri în culori şi forme speciale. Există, de asemenea, şi pachete de Valentine's Day pentru turiştii cu spirit de aventură: în Maramureş turiştii se plimbă cu caravane trase de cai, se organizează expediţii, cazarea se poate face în cabane. Totul se realizează sub atenta supraveghere a unui ghid" a declarat Ciprian Enea, consultant www.besttourism.ro.

Valentine's Day în România

Poiana Braşov, Hotel Ruia 4*
- de la 380 Lei/persoană
- 2 nopţi de cazare cu mic dejun
- Facilităţi: cină romantică, acces saună, jacuzzi, sală fitness, bomboane de ciocolată, un trandafir roşu şi o sticlă de şampanie în cameră.
- Detalii pe: www.transilvaniatravel.com

Voronet, Perla Bucovinei 4*
- 250 Lei/persoană
- 2 nopţi de cazare cu mic dejun
- Facilităţi: cină romantică, bomboane de ciocolată, un trandafir roşu şi o sticlă de şampanie în cameră.
- Detalii pe: www.perlabucovinei.ro

Sinaia, Palace 4*
- de la 498 Lei/cameră/pachet,
- 2 nopţi cazare cu mic dejun în sistem bufet suedez (pentru 2 persoane), o cină romantică pentru 2 persoane
- Oferta este valabilă în perioada: 11 - 13 februarie 2011
- Detalii pe: www.transilvaniatravel.com