Românii apreciază tradițiile, mai ales de sărbători. Pentru Crăciun sau Revelion, cele mai căutate destinații au fost satele, iar localnicii cu talent turistic și-au transformat gospodăriile în cele mai bine cotate afaceri de sezon. Românii au plătit zeci de milioane de euro pentru vacanțe de iarnă rustice, aceasta fiind prima alegere a celor care au contractat pachete turistice pentru sărbători. Cei care au ales să plece din țară, în această perioadă a anului, reprezintă o minoritate.

39001-perla_bucovinei.jpgPentru vacanța de Revelion, 155.000 de români au plătit, cumulat, 36 de milioane de euro, respectiv o medie de 230 euro/persoană. Aceasta este suma pe care românii au fost dispuși să o plătească pentru pachetele de sărbători, iar cei mai mulți dintre ei au ales destinațiile rustice. Satele au fost în topul preferințelor turiștilor, mai ales cele aflate în zone tradiționale precum Valea Prahovei, Poiana Brașov, Rânca, Bran, Călimănești dar și zonele rurale din  Maramureș și Bucovina. Acestea sunt cele mai căutate destinații în fiecare iarnă.

Dacă în țară, în mediul rural, au mers peste 52.000 de români, numărul celor care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte țări a fost de 8.200 de turiști, în scădere cu 5% față de anul trecut. Cu toate acestea, ei au avut cheltuieli mai mari cu 1,4% față de anul anterior”, se arată într-un comunicat Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

În România, gradul de ocupare al hotelurilor și pensiunile atinsese 90% cu o lună înainte de sărbătorile de iarnă. Astfel, ce care au vrut să prindă pachete turistice de ultima clipă au întâmpinat dificultăți. Unii dintre ei s-au reorientat către destinații externe. Românii care au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în afara țării au fost în număr foarte mic, dar și aceștia au ales destinațiile clasice de iarnă. Bulgaria și Ungaria au fost în topul preferințelor, alături de Austria, Turcia și Grecia. Mai jos în topul preferințelor se află Egiptul, Slovacia, Malta, Franța și Tunisia. În jur de 1.600 de persoane au optat pentru destinații exotice.

CITEȘTE ȘI:

4 ianuarie 2016