15 aprilie a devenit o dată reper pentru piaţa imobiliară din România. Astăzi, sărbătorim Ziua Agentului Imobiliar. Aproape 200 profesionişti s-au reunit într-un cadru de gală, la Hotel Hilton, pentru a analiza principalele subiecte din domeniul imobiliar, dar şi pentru a sărbători această zi specială. 

29936-mic.jpg„ZAI rămâne un moment perfect pentru a afla tot ce este nou în piaţa imobiliară, pentru a discuta cele mai importante teme din domeniu cu profesionişti. Momentele dedicate dezvoltării profesionale vor oferi participanţilor numeroase oportunităţi de informare şi cunoaştere a strategiilor de colaborare, comunicare, negociere, sub coodonarea partenerilor evenimentului”, spune Răzvan Muntean, general manager IMOPEDIA.ro.

În prima parte a evenimentului, reprezentanţi ai pieţei imobiliare au transmis mesaje puternice breslei imobiliare, moment denumit “Obişnuieşte-te să împarţi şi cu altcineva”.  

  • Ileana Preda, președinte APAIR, a vorbit despre tehnici de cooperare între agenții imobiliari și metode preluate din piața imobiliară americană
  • Adrian Șișchin, director regional RE/MAX România, a descris instrumentele utilizate peste hotare care facilitează o strânsă colaborare între brokerii imobiliari
  • Georgiana Sandu, director de vânzări Neocasa, a prezentat procedee de promovare a locuințelor noi
  • Iulian Niculae, broker owner Victoria Consult, a subliniat cât de important este ca un agent imobiliar să înțeleagă pe deplin nevoile clienților
  • Costin Spînu, director executiv Imosuport, a vorbit despre unitatea în breasla imobiliară

Într-un mediu de afaceri diferit de anii anteriori, faţă în faţă cu o mentalitate a consumatorului complet schimbată, IMOPEDIA.ro a propus participanţilor la eveniment un moment educativ despre comunicare şi inter-relaţionare cu clienţii şi colaboratorii, desfăşurat sub coordonarea Dorotheei Petre, în cadrul sesiunii „Actor în viaţa ta...profesională”.

"Nu am mai participat la astfel de eveniment, pentru mine a fost ceva inedit. Mi s-a părut o oportunitate pentru a vedea cum răspund oameni care nu sunt actori la genul acesta de tematică: actoria în viaţa profesională. Talentul şi îndemânarea de care ai nevoie în meseria de actor se aplică în orice altă profesie, este vorba de dezvoltarea personală a fiecăruia. Le doresc agenţilor imobiliari să îşi fixeze ţelul de a fi cei mai buni", a spus Dorotheea Petre, în cadrul ZAI 2013. 

Prezent la ZAI a fost şi Dragoş Dragoteanu, cu un discurs motivaţional dedicat special agenţilor imobiliari din România, denumit sugestiv „Liber să fii lider!”.

"A fi liber este mare lucru, dar nu este totul. Într-un domeniu, dacă vrei cu adevărat să faci performanţă, trebuie să fii lider. Atitudinea, antrenamentul şi abilităţile unei persoane care lucrează în aceeaşi piaţă fac diferenţa între a fi liber şi a fi lider. Pot să spun că un lider este un mediator între doi clienţi care au un interes comun, să încheie o tranzacţie, şi au, de asemenea, în comun un destin imobiliar, pentru că există un destin imobiliar pentru fiecare imobil. În momentul în care agentul imobiliar reuşeşte acest lucru, este îngerul păzitor al unei tranzacţii imobiliare şi este liderul care a reuşit să îndeplinească dorinţele celor doi",  a declarat directorul general Euroest, pentru IMOPEDIA.ro.

Invitatul special al ediţiei din acest este Ami Grünberg, unul dintre cei mai apreciaţi traineri în business coaching, pe plan internaţional, ce promovează importanţa abilităţilor sociale nu numai în viaţa personală, ci şi în viaţa profesională.

Mi se pare o idee excelentă să se dedice şi să se organizeze anual o Zi a Agentului Imobiliar şi cred că este foarte important pentru piaţă să existe astfel de momente. Un eveniment de genul acesta oferă participanţilor ocazia să aibă acces la informaţii şi cunoştinţe importante, dar le oferă şi cadrul adecvat pentru networking şi socializare, ceea ce îi ajută să îşi dezvolte businessul. Mai mult, un eveniment ca acesta contribuie la expunerea profesiei de agent imobiliar către publicul larg, fiind un instrument de marketing ideal, ce ţinteşte potenţialii clienţi. Nu în ultimul rând, un eveniment precum ZAI întăreşte „spiritul de echipă” dintre companiile şi agenţii imobiliari din România”, ne-a declarat Ami Grünberg.

La finalul zilei, IMOPEDIA.ro a pregătit invitaţilor o surpriză de proporţii pe măsura evenimentului de gală. Trupa Taxi a susținut un concert de excepție, iar printre melodiile cântate s-a aflat și piesa "Obișnuiește-te să împarți și cu altcineva!", compusă special pentru Ziua Agentului Imobiliar și dedicată de IMOPEDIA.ro profesioniștilor din piața imobiliară. În cadrul evenimentului de la Hilton, IMOPEDIA.ro a lansat și videoclipul acestei piese care a avut un succes răsunător în rândul agenților imobiliar, în special datorită faptului că a avut ca protagoniști numai colegi din breaslă. 

 

15 April 2013