UniCredit Ţiriac Bank, care are o expunere de 15-20% pe sectorul imobiliar, a anunţat că anul acesta a fost prost în finanţări imobiliare, pentru că nu s-au mai lansat proiecte şi pentru că politicile băncii au devenit mai restrictive, însă este în negocieri pentru finanţarea unor proiecte ce vor începe în 2011 şi 2012.

14437-unicredit_3a0d7c55cc.jpg„Am avut discuţii cu companii care vor să înceapă la anul sau în 2012 proiecte imobiliare noi. Anul acesta nu au fost proiecte lansate. Discuţiile vizează toate segmentele pieţei: birouri, rezidenţial şi comercial. Sunt şi proiecte mai mari şi mai mici", a declarat Gabriela Drăgulin, head of real estate finance în cadrul UniCredit Ţiriac Bank.

Ea a mai spus că în această perioadă banca are o abordare mai prodentă cu privire la proiectele finanţate şi se uită cu precădere la potenţialul de vânzare al produsului dezvoltat.

Reprezentantul băncii a anunţat finalizarea proiectului rezidenţial Alia Apartments din zona Arcul de Triumf a Bucureştiului, la care banca a participat cu un împrumut de 25 mil. euro, respectiv jumătate din suma investită în construcţia ansamblului.


Sursa

20 October 2010