Euromoney, prestigioasa publicație financiară britanică, a acordat anul acesta Grupului UniCredit nouă Premii pentru Excelență – printre care distincția pentru “Cea mai bună bancă în Europa Centrală și de Est”.

37686-unicredit.jpg“Sunt încântat de ampla recunoaștere acordată de către Euromoney serviciilor noastre și mulțumesc întregii echipe pentru eforturile depuse”, a declarat Carlo Vivaldi, Șeful Diviziei Europa Centrală și de Est a UniCredit. “Evoluția economică a Europei Centrale și de Est este tot mai divergentă. Noile state membre din regiune au beneficiat de cea mai mare creștere economică datorită integrării mai accentuate cu Uniunea Europeană, în condițiile în care cererea pentru produsele și serviciile oferite a crescut semnificativ în zona euro. În acest context, prezența regională extinsă a UniCredit se dovedește a fi echilibrată și rezistentă la șocuri. În timp ce concurenții noștri își redimensionează activitățile, noi ne aflăm într-o etapă de reglaje fine și investim în noi tehnologii bancare”, adaugă Carlo Vivaldi.

Premiile, decernate în cadrul galei anuale „Euromoney Awards for Excellence” în Londra, au fost decise de către un juriu format din jurnaliști experimentați, prezidat de editorul Euromoney, Neil Osborn.

Lista completă a premiilor acordate UniCredit:

  • Cea mai bună bancă în Europa Centrală și de Est
  • Cel mai activ creditor (Best Debt House) în Europa Centrală și de Est
  • Banca cu cele mai bune servicii de tranzacționare (Best Transaction Services House) în Europa Centrală și de Est
  • Cea mai activ creditor (Best Debt House) în Austria
  • Cea mai bună bancă în Bosnia
  • Cea mai bună bancă în Bulgaria
  • Cea mai bună bancă în Ungaria
  • Cea mai bună bancă în Rusia
  • Cea mai bună bancă în Slovenia

UniCredit

UniCredit este una dintre principalele bănci comerciale europene, cu o prezență puternică în 17 țări europene. Rețeaua globală, care acoperă 50 de piețe, include aproximativ 8.600 de puncte de lucru și mai mult de 145.000 de angajați.

În Europa Centrală și de Est, UniCredit deține cea mai mare rețea bancară internațională, cu peste 3.500 de sucursale și puncte de lucru.  

Grupul este operațional în următoarele țări: Austria, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Italia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina și Ungaria. În țările baltice, UniCredit este prezent printr-o companie de leasing. 

10 July 2015