Pe fondul scăderii generale a preţurilor la apartamente şi terenuri, încep să apară unele semne că piaţa imobiliară s‑ar fi apropiat de minimum. Creşteri timide - dar totuşi creşteri după trei ani de continuă scădere - încep să se vadă în special în oraşele din provincie.

20400-adrian_crivii_94828500.jpgPreţurile medii de tranzac­ţio­nare ale apartamentelor vechi sunt aproape similare în Bucureşti şi Cluj‑Napoca, dar trendul general rămâne unul de scădere. Interesant este faptul că, pe de o parte, ritmul scăderilor s‑a mai domolit, iar pe de altă parte în unele oraşe se observă chiar şi mici semne de creştere. Aşa arată piaţa rezidenţială în primul semestru al celui de‑al treilea an de criză, conform unui raport realizat de compania de consultanţă pentru evaluare Darian, deţinută de clujeanul Adrian Crivii.

Folosind reţeaua naţională pe care o deţine - 20 de birouri în cele mai importante centre regionale la care se adaugă colaboratori -, compania Darian DRS SA, unul din cei mai importanţi jucători de pe piaţa de evaluări din România, este în al doilea an în care întocmeşte studiul semestrial „Analiza pieţei imobiliare", ce pleacă de la baza de date naţională proprie care conţine peste 20.000 de tranzacţii.

Studiul cuprinde în total 27 de oraşe mari din ţară, inclusiv cei 15 poli de dezvoltare, analizând evoluţia pieţei pe fiecare sector, de la cel rezidenţial până la birouri, comercial, industrial şi terenuri.

SCĂDERI NEGLIJABILE. Chiar dacă pre­ţu­rile apartamentelor au scăzut, în unele oraşe diminuarea este nesemnificativă.

De exemplu, în Oradea preţul de vânzare al apartamentelor vechi a ajuns în primul semestru al acestui an la o medie de 834 de euro metrul pătrat, în scădere cu doar 0,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în Târgu Mureş scăderea este de un procent. Asta în condiţiile în care media la nivel naţional (27 de oraşe mari din ţară) este de 739 de euro metrul pătrat.

La polul opus este municipiul Piteşti, unde preţul apartamentelor vechi a suferit o corecţie de 23% în perioada analizată. La nivel naţional, scăderea este, în medie, de 6,9%, iar în Bucureşti s‑a înregistrat un minus de 13%.

La Constanţa există o situaţie inedi­tă: preţul apartamentelor vechi este mai mare decât cel al apartamentelor noi. Chiar dacă diferenţa nu este semnificativă - în medie 5 euro metrul pătrat - aceasta vine, cel mai probabil, din amplasamentele în care au fost construite blocurile noi, cu infrastructură insuficient dezvoltată. „Preferinţele cumpărătorilor de apartamente din România sunt orientate către apartamentele construite după 1977, situate în zonele semicentrale ale oraşelor şi la etaje intermediare. Suprafaţa utilă medie tran­zac­ţionată la nivel naţional este de 65 mp pentru Bucu­reşti şi aproximativ 60 mp pentru provincie", spune Adrian Crivii, preşedintele companiei de evaluare Darian.

O particularitate a pieţei rezidenţiale rămâne apropierea valorilor înregistrate în municipiul Cluj‑Napoca de cele din Bucureşti în ceea ce priveşte preţul mediu la care s‑au tranzacţionat apartamentele vechi. Astfel, în primul semestru din acest an, preţul mediu de vânzare a apartamentelor vechi a fost în Cluj de 1.000 de euro metrul pătrat, iar în Bucureşti de 1.008 euro metrul pătrat.

MAI SUNT ŞI CREŞTERI. În ceea ce pri­veşte terenurile, scăderile sunt mai a­brupte decât la apartamente. În medie, terenurile au pierdut, la nivel naţional, aproximativ 18% comparativ cu semestrul I din 2010. Chiar dacă scăderea este semnificativă, tot de aici par să vină veşti ceva mai bune: există oraşe în care creşterea pe acest segment a început deja. Este vorba de Târgu Mureş, pentru care - deşi comparativ cu semestrul I din 2010 s‑a înregistrat o scădere de aproximativ 12% -, în ultimele şase luni, pre­ţurile au crescut cu aproximativ 6%. Acolo preţurile pleacă de la 10 euro/mp în zonele periferice şi pot ajunge la circa 400 euro/mp în centru. La fel şi în Miercurea Ciuc, dacă raportat la 12 luni preţurile au rămas relativ neschimbate, pentru ultimele şase luni s‑a înregistrat o creştere de 6%.

O situaţie similară s‑a înregistrat şi la Galaţi, unde comparativ cu semestrul I din 2010 scăderea a fost de 3%, în timp ce comparativ cu S2 2010 s‑a înregistrat o creştere de aproximativ 8%. Chiar dacă nu este o tendinţă generală, ar putea fi un semnal că piaţa a ajuns la minimum, dacă este să luăm în considerare şi faptul că stagnarea preţurilor poate fi observată în mai multe localităţi din ţară.


Sursa

18 August 2011