Nici nu a început a doua ediţie a târgului imobiliar Project Expo şi organizatorii anunţă o nouă ediţie. Evenimentul va avea loc în perioada 16 – 18 iulie, la Palatul Copiilor din Capitală.

Am luat decizia organizării celei de-a treia ediţii în urma numeroaselor solicitări venite din partea dezvoltatorilor din piaţă. Sunt atât dezvoltatori care au mai participat la Project Expo, cât şi dezvoltatori noi. Estimăm că vor participa aproximativ 40 dezvoltatori” declară Sorin Săraru, organizator Project Expo.

Şi pentru ediţia din vară organizatorii târgului pregătesc vizitatorilor oferte imobiliare variate şi soluţii de finanţare pentru achiziţionarea unei locuinţe. Totodată, în cadrul evenimentului s-a anunţat deja o lansare în premieră.

Am decis să facem târgul în iulie pentru că evenimentul de anul trecut organizat în aceeaşi perioadă a fost unul de success. S-au înregistrat cele mai multe tranzacţii. Ne aştepăm ca anul acesta, chiar dacă este o perioadă de criză, să avem rezultate mai bune” a completat Sorin Săraru, organizator Project Expo.

În ce priveşte numărul vizitatorilor, organizatorii Project Expo se aşteaptă ca peste 10.000 de bucureşteni să treacă pragul târgului din perioada 16 – 18 iulie.

6 May 2010