BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,2808 lei/euro, cu aproape 5 bani (1,17%) mai ridicat decât cel de joi. Un nivel atât de ridicat nu a mai fost atins de anul trecut din luna noiembrie, în condiţiile în care leul s-a depreciat constant pe piaţa interbancară în prima parte a acestei zile.

sursa foto:http://www.emaramures.roLeul s-a depreciat încă din primele tranzacţii de la 4,2380 la 4,2850 lei/euro. Monedele din regiune au avut o evoluţie asemănătoare faţă de euro. Faţă de moneda americană, cursul de referinţă afişat de BNR a crescut cu aproape 5 bani (1,38%) la 3,4911 lei/dolar, faţă de nivelul înregistrat joi.

Pe piaţa internaţională, evoluţia monedei americane faţă de cea europeană am fost inversă celei înregistrate de monedele emergente din regiune. Astfel, dolarul s-a apreciat iniţial de la 1,2350 la 1,2256 dolari/euro, după care s-a depreciat la 1,2270 dolari/euro.

 



25 June 2010