Compania Echo Investment, deţinută de milionarul Michał Sołowow, al patrulea cel mai bogat polonez, a început deja construcţia mallului Korona din Braşov.

16782-korona_3_43321900.jpgDupă mai mulţi ani de aşteptări, compania Echo Investment a demarat deja lucrările de construcţie, deşi într-un ritm scăzut pentru centrul comercial pe terenul de 4 ha al fostei fabrici Fartec, cumpărat cu 24 mil. euro în 2007. Deşi iniţial valoarea investiţiei anunţată în 2008 a fost de 150 de milioane de euro, aceasta s-a redus pe fondul crizei la aproape jumătate.

"Am demarat deja lucrările de construcţie, dar într-un ritm mai lent şi nu ne aşteptăm la progrese vizibile anul acesta. Ne aşteptăm să accelerăm construcţia anul viitor, iar investiţia calculată la actualele preţuri din piaţă este de 80 de milioane de euro", a mai declarat pentru Money.ro, Paweł Słupski, reprezentantul companiei.

Centrul comercial va avea o suprafaţă totală de 120.000 mp cu 38.000 mp suprafaţă închiriabilă, faţă de cei 53.000 mp anunţati în 2008, 130 de magazine, faţă de cele 240, un centru de bowling, săli de cinema şi 1.300 de locuri de parcare, faţă de 2.000 anunţate în urmă mai bine de doi ani.

"Suntem în negocieri cu două lanţuri de hypermarketuri şi alţi chiriaşi cheie. Nu am început încă procesul de finanţare, dar nu avem dificultăţi în găsirea sumelor necesare. Dorim ca înainte de a începe procesul de finanţare să securizăm centrul comercial cu un lanţ de hypermarketuri", a mai declarat pentru Money.ro, Paweł Słupski, fără a menţiona când va fi finalizat.

Cât despre ceilalţi competitori din piaţă care intenţionează să dezvolte centre comerciale, reprezentantul Echo Investments ne-a mai declarat că acestea nu reprezintă o competiţie reală, din moment ce, potrivit lor, Cora va construi pe lângă hypermaket o galerie comercială mică, terenul celor de la Immoeast, care au în plan construcţia unui mall, se află în afara oraşului, iar potrivit informaţiilor din piaţă, cei de la Centerra au oprit lucrările de construcţie a Coresi Shoppig City, pe fosta platformă Tractorul.

Echo Investment S.A. este una dintre cele mai mare companii de dezvoltare şi investiţii cu capital polonez, care activează pe segmente precum cel al construcţiilor de locuinte, centre comerciale şi de distracţie, spaţii de birouri şi hoteluri. Din 1996, compania este listată la bursa din Varşovia.

În portofoliul companiei se află mai mult de 85 de proiecte în 37 de oraşe, cu o suprafaţă totală de vânzare sau închiriere de peste 700.000 mp. Compania mai are de asemenea aproximativ 60 de proiecte pe care intenţionează să le dezvolte sau în curs de realizare. Din 2006, compania s-a extins şi în afara Poloniei, cu investiţii pregătite pentru ţările din Europa Centrală şi de Est.


Sursa

8 March 2011