Milionarul american Bill McMachen, care şi-a făcut averea din vânzarea de iahturi, a cumpărat joi, la licitaţie, toate proprietăţile din districtul Macomb, Michigan, executate silit de statul american pentru neplata taxelor.

25859-executare_46f8c6dc24.jpgEl a plătit 4,9 mil. dolari pentru 645 de proprietăţi, printre care 403 locuinţe, potrivit Detroit News. Tranzacţia a permis autorităţilor districtuale din Macomb să pună la un loc casele executate nedorite de cele care ar fi putut fi valorificate mai uşor. Practic McMachen ia proprietăţile nedorite de pe capul autorităţilor în schimbul plăţii taxelor datorate, în medie 7.500 de dolari pe proprietate.

„Punând la un loc proprietăţile rele cu cele bune, este mai uşor să găseşti pe cineva să le cumpere pe toate“, a declarat Ted Wahby, trezorierul districtului Macomb.

Dar investitorii care erau interesaţi să liciteze pentru unele proprietăţi nu sunt mulţumiţi de cum s-a derulat tranzacţia. Unul dintre ei a spus că intenţiona să plătească de patru ori mai mult pentru o proprietate anume decât a făcut-o McMachen. „Oamenii care cumpără cinci sau zece case nu le cumpără ca să se mute în ele. Vor să facă bani din ele şi Dumnezeu să îi ajute. Aş vrea ca ei să poată face asta, dar nu e misiunea mea. Eu am de făcut un singur lucru: să colectez taxele şi asta am făcut“, a menţionat Wahby.

În luna iunie existau 7.057 de proprietăţi scoase la licitaţie în districtul Macomb – majoritatea executate de bănci – adică una la fiecare 348 de case, potrivit datelor RealtyTrac.

McMachen nu este singurul investitor care a profitat de pe urma crizei executărilor silite şi a cumpărat proprietăţi la preţuri mici pentru a le vinde ulterior unor potenţiali cumpărători sau altor investitori pentru profit.

O mână de oameni din Detroit au făcut o afacere care le-a adus 3 mil. dolari din vânzarea a 300 de case executate sau pe cale de a intra în executare, în numai opt luni.

 

Sursa

6 August 2012