Un credit ipotecar pe zi - HVB Bank Un credit ipotecar pe zi - HVB Bank
Banii Nostri - 03.10.2005
 

Ce conditii trebuie sa indepliniti?
Puteti solicita un astfel de credit daca aveti intre 22 de ani si varsta legala de pensionare (pana la care creditul trebuie sa fie rambursat in intregime) si un venit net pe familie de minimum 300 de euro.

Evaluarea eligibilitatii
HVB Bank ia in calcul venituri din mai multe surse:
- 100% venituri din salariu, bonusuri, pensie, comisioane din vanzari, diurna, drepturi de autor
- 50% venituri din chirii
- 50% venituri din dividende
- 80% venituri din profesii liberale.

Suma tuturor obligatiilor financiare ale familiei (rate credite, rate leasing, inclusiv rata creditului solicitat) nu va depasi 40% din Venitul Net Lunar Eligibil pe Familie. Suma tuturor obligatiilor financiare ale familiei aferente creditelor ipotecare/imobiliare (inclusiv rata creditului solicitat) nu va depasi 35% din Venitul Net Lunar Eligibil pe Familie.

Care este suma maxima pentru un imprumut?
Creditul acopera maximum 75% din valoarea imobilului. Pentru cumpararea unei locuinte suma minima finantata este de 10.000 de euro (sau 8.000, daca aportul propriu este mai mare de 25%), iar pentru proiectele de reamenajare suma minima este de 3.000 de euro.

Pentru achizitia unui teren suma minima finantata este de 5.600 de euro. Suma maxima ce se poate finanta este 100.000 de euro.

Cum justificati sumele imprumutate?
Pentru reamenajari, banca solicita documente justificative (de exemplu facturi) pentru minimum 60% din valoarea sumei imprumutate, iar restul de 40% din suma imprumutata poate fi folosita fara justificare cu documente, doar pe baza declaratiei pe proprie raspundere a imprumutatului.

Cum rambursati creditul?
Rambursarea creditului se face in rate lunare egale. In cazul in care achizitionati o locuinta sau un teren perioada de creditare poate fi de maxim 25 de ani. Perioada minima de creditare este de 10 ani, in afara cazului in care doriti sa solicitati o perioada mai mica, dar nu mai putin de 3 ani. Pentru reamenajare, perioada de creditare poate fi de maxim 10 ani.

Ce costuri sunt implicate?
Dobanda este variabila si se calculeaza avandu-se in vedere cotatia indicelui EURIBOR la 6 luni la data de 31 decembrie a fiecarui an ce se aplica pana la data de 30 iunie a anului urmator si cotatia EURIBOR la 6 luni din data de 30 iunie, ce se aplica pana la data de 31 decembrie a aceluiasi an. Pana la 31 decembrie 2005 dobanda este 8,39%/an pentru euro. Comisionul de acordare este 2% platibil o singura data (minim 250 euro).
Comisionul de rambursare anticipata (doar in primii cinci ani) este 2%, minim 150 EUR.

Ce garantii trebuie constituite?
Creditul va fi garantat cu:
- ipoteca pe imobilul achizitionat sau care face obiectul reamenajarii
- asigurare de viata cesionata in favoarea bancii
BONUS: HVB Bank va ofera asigurarea de viata *
- asigurarea locuintei cesionata in favoarea bancii
- venitul lunar cesionat in favoarea bancii.

Ce documente trebuie sa aduceti?
Copie dupa actul de identitate
- cerere de credit completata
- documente care sa ateste veniturile realizate (mai multe detalii in sucursalele HVB Bank sau la HVB Info Center)
- Copie dupa Cartea de Munca (detalii in Ghidul Clientului)
- Acordul privind interogarea la Centrala Riscurilor Bancare **
- Acordul privind interogarea la Biroul de Credit **
- Copii ale documentelor care atesta proprietatea asupra imobilului
- Documente referitoare la proiectul si devizul pentru lucrarile de reamenajare (in cazul creditului de reamenajare).

Nota: In conformitate cu norma 11 a BNR din 16 septembrie 2005 HVB Bank poate acorda credite in valuta numai persoanelor care obtin venituri in valuta creditului.
Pentru informatii suplimentare si o prezentare completa a produsului puteti contacta la [email protected] sau la HVB Info Center 080-100-1000 (numar taxabil la tariful unei convorbiri locale, apelabil intre 9:00 si 19:00).


Banii Nostri

3 October 2005