Firma de construcţii NM Construct din Timişoara, cu afaceri de 18,3 milioane de euro în 2010, a solicitat intrarea în insolvenţă a firmelor Bel Rom Opt şi Bel Rom Zece, companii cu acţionariat belgian în portofoliul cărora se află centrele comerciale Severin Shopping Center şi Botoşani Shopping Center.

23831-tnr_34677_dsc07860.jpgPotrivit datelor de la Arhiva de Garanţii Reale Mobiliare, NM Construct a avut contracte pentru executarea unor lucrări cu o valoare cumulată de peste 17 milioane de euro la cele două centre comerciale, proiecte care au fost finanţate de BRD prin două credite de 21,5 milioane de euro. Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii NM Construct nu au putut fi contactaţi pentru a preciza valoarea restanţelor înregistrate de grupul belgian Bel Rom.

Cererile de intrare în insolvenţă vor fi judecate la sfârşitul lunii mai în cadrul Tribunalului Bucureşti. Centrele comerciale din Severin şi Botoşani au printre chiriaşi companii precum Carrefour, Domo, Altex, New Yorker sau Orsay.

 

Sursa

12 March 2012