Un apartament de două camere costă peste 72.000 de euro, o casă ajunge la 250.000 de euro


Gandul - 29.05.2006
 

Un apartament de două camere într-un bloc nou costă cel puţin 72.000 de euro, în timp ce casele pe pământ ajung şi la 250.000 de euro  - aceasta este oferta primei ediţii a Târgului de case, organizat de Sphera Building Center, ofertă care confirmă semnalul de alarmă tras recent de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu privire la preţurile exagerate ale terenurilor şi apartamentelor.

La târg, vedetele sunt proiectele rezidenţiale pentru apartamentele în blocuri. Organizatorii recunosc că accentul pus pe aceste ansambluri vine ca urmare a tendinţelor de pe piaţa imobiliară, tendinţe care evidenţiază interesul developerilor pentru construcţia de apartamente.

Cu toate acestea, ofertele expozanţilor se adresează unui segment destul de restrâns de public în condiţiile în care locuinţe de peste 100.000 de euro sunt inaccesibile celor mai mulţi dintre români. De exemplu, un apartament de două camere, de 82 mp într-o vilă din cartierul Giuleşti, costă cam 72.000 de euro, iar unul cu trei camere, de 115 mp, 100.000 de euro, preţ care include şi terenul.

În Pipera, un apartament cu patru camere în vilă duplex, plus teren, costă cam 145.000 de euro. Unul din cele mai căutate proiecte este complexul rezidenţial Jupiter, aflat în apropierea Pieţei Sudului. Aici, cel mai ieftin apartament cu două camere, cu o suprafaţă utilă de circa 60 de metri pătraţi (inclusiv balconul) costă 79.400 de euro, iar cel mai scump ajunge la 88.500 de euro. Cine e interesat de o locuinţă cu trei camere  nu are cum să scape mai ieftin de 106.000 euro, la o suprafaţă utilă de 78 metri pătraţi.

Atunci când vine vorba de case, ofertele „atractive” încep de la 150.000 de euro şi ajung la peste 220.000 pentru o casă cu o suprafaţă de aproape 200 mp. În aceste condiţii, cei mai mulţi dintre români nu pot decât să spere că prognozele specialiştilor, privind o eventuală scădere a preţurilor la apartamentele din blocurile vechi, se vor adeveri. Analiştii imobiliari estimează că în acest an preţul acestor locuinţe se va micşora cu 10-15 procente.



Andrei Ştefan
Gandul
 

29 May 2006