Ministerul Dezvoltării anulează subvenţia de până la 30% acordată până acum celor care îşi construiesc sau cumpără o locuinţă nouă pe credit ipotecar, potrivit unui proiect de act normativ.

21328-cosntructii444444444444_05000000.jpgPotrivit unui act normativ vechi de cinci ani, tinerii care îşi construiau sau îşi cumpărau o locuinţă nouă prin credit ipotecar beneficiau de un sprijin din partea statului. Sprijinul era acordat, prin OUG 51/2006, sub forma unei subvenţii de 30% din costul de construcţie, dar nu mai mult de 15.000 de euro şi nu mai mult decât contravaloarea creditului ipotecar construit. Persoanele îndreptăţite primeau sumele de la bugetul local, după ce depuneau o cerere însoţită de documentele care atestau finalizarea locuinţei prin credit ipotecar, iar primăriile primeau banii de la Guvern.

Subvenţia va fi anulată, potrivit unui proiect de act normativ iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, din două motive. Primul ar fi acela că au scăzut preţurile la materialele de construcţie, ceea ce face locuinţele mai accesibile iar intervenţia statului nu se mai justifică. Al doilea: bugetul nu mai are bani pentru a susţine aceste subvenţii, dată fiind criza. Ministerul precizează că, din cauza constrângerilor bugetare, din februarie 2010 nu a mai virat aceste subvenţii primăriilor.

"Prin prezentul proiect de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului se urmăreste întreruperea acordării subvenţiei de la bugetul de stat. Criza economică a condus la scăderea preţurilor materialelor de construcţii si implicit a locuinţelor nou construite. În această situaţie raportul între costul de construcţie şi veniturile potenţialilor beneficiari nu mai impune intervenţia directă a statului, mai ales în condiţiile în care veniturile la bugetul de stat sunt insuficiente" se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Cei care sunt acum în situaţia de a primi această subvenţie trebuie să se grăbească să depună actele. Proiectul va avea putere de lege abia după ce va fi aprobat de Guvern şi publicat în Monitorul Oficial. Cererile care vor fi depuse până în acel moment vor fi onorate.

Câţi bani a dat Ministerul leui Udrea pentru contsruirea de case

Prin Programul naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală derulat conform O.U.G. nr. 51/2006, valoarea totală a subvenţiilor acordate de Minister în perioada 2007-2010 este de 16,27 milioane lei, potrivit datelor furnizate la solicitarea MONEY.ro. Pentru anul în curs nu au fost alocate fonduri de la bugetul de stat, iar în acest moment, la nivelul MDRT au fost trimise spre decontare un număr de 285 de subvenţii, ce totalizează 12,5 milioane lei. "În data de 15 septembrie 2011, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a solicitat în scris, consiliilor locale situaţia la zi cu solicitările de subvenţii înregistrate, în prezent consiliile locale transmit datele solicitate spre a fi centralizate", se mai arată în răspunsul din partea MDRT.


Sursa

4 October 2011