Programul „Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti”, propus de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a fost aprobat astăzi în şedinţa de guvern.

sursa:http://www.superficiala.comPotrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, acest proiect, care are rolul de a atrage specialişti în mediul rural, va fi derulat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Programul prevede construirea a câte zece locuinţe de serviciu în fiecare comună din România, în mod excepţional numărul acestora putându-se ridica la maximum 15, acolo unde sunt înregistrate mai multe cereri în acest sens.

Locuinţele vor fi închiriate specialiştilor care au mai puţin de 35 de ani şi decid să îşi desfăşoare activitatea în comunitatea respectivă, fără a deţine în proprietate o locuinţă aflată în perimetrul comunei. În principiu, în aceste case vor locui cadre didactice, medici, asistenţi medicali şi poliţişti.

Conform programului iniţiat de Elena Udrea, finanţarea va fi asigurată din surse ale bugetului de stat, alocate cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

În ceea ce priveşte loturile de teren pe care vor fi ridicate casele respective, acestea trebuie să aibă cel puţin 500 mp fiecare şi vor fi puse la dispoziţie de către autorităţile locale. Locuinţele cu două camere vor avea suprafaţa de 100mp, iar cele cu trei camere – 120 mp.

Cât despre suma lunară reprezentând chiria, aceasta va fi stabilită conform Legii locuinţei, terenul aferent urmând a fi dat în folosinţă gratuită chiriaşului. Acolo unde se consideră oportun, consiliile locale pot hotărî achitarea chiriei din bugetele locale, în condiţiile legii. Contractele de închiriere vor fi valabile exclusiv pe timpul desfăşurării activităţii profesionale a beneficiarilor în comunitatea respectivă. Casele construite prin program vor aparţine exclusiv domeniului public şi nu vor putea fi vândute.



23 February 2010