In ultimul an au fost finalizate in Bucuresti 24 de blocuri de locuinte sau imobile de birouri cu cel putin 15 etaje fiecare. Pentru aceste proiecte au fost totodata construite peste 4.000 de locuri de parcare. Sunt suficiente sau sufoca si mai mult orasul?

Cate locuri de parcare ar trebui sa aiba cladirile de birouri si blocurile cu locuinte si cate au de fapt? "Pe segmentul de birouri se practica o medie de un loc de parcare la 50-75 de metri patrati", spune Horatiu Florescu, presedinte al firmei de consultanta imobiliara The Advisers Knight Frank.

Ce inseamna acest lucru? In conditiile in care spatiul mediu alocat unui angajat pe piata birourilor din Bucuresti este in jurul a 10-15 metri patrati, ar trebui ca unul din cinci angajati din cadrul cladirilor de birouri sa aiba un loc de parcare garantat.

Unde parcheaza angajatii fara loc de parcare

De cele mai multe ori ei sunt nevoiti sa parcheze pe strazile din imprejurimi. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care strazile si trotuarele din zonele centrale din Bucuresti sunt invadate in timpul zilei de masini, restrictionand atat traficul rutier, cat si pe cel pietonal.

Unul dintre proiectele de birouri cu cel mai mare numar de locuri de parcare, raportat la suprafata inchiriabila, este ansamblul City Gate, construit in Piata Presei Libere, unde au fost realizate peste 1.000 de locuri de parcare - un loc la circa 43 de metri patrati.

Cu toate acestea, mare parte din angajatii firmelor din Bucuresti sunt nevoiti sa parcheze pe strada, in conditiile in care si parcarile publice sunt insuficiente in interiorul orasului.

"In zona centrala a Capitalei, dupa ora 10.00 nu exista locuri de parcare libere. Daca vrei sa parchezi, ori o faci «ilegal», pe trotuar sau blocand alte masini. Mai este o varianta cu firmele care au amenajat parcari pe terenuri unde trebuia sa fie proiecte imobiliare. In acest caz, pretul unei ore de parcare poate varia intre 2 si 5 lei, mai mari decat in parcarile primariei unde costa 1,5 lei ora", spune Constantin A., un angajat din centrul Bucurestiului.




Sursa

6 May 2010