În luna martie 2011, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile, cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat o creştere cu  12,3 %, respectiv cu 8,9 %.

17954-sibiul-este-promovat-in-trei-targuri-de-turism.jpgComparativ cu luna martie 2010, în luna martie 2011 s-au înregistrat scăderi la punctele de frontieră la sosirile vizitatorilor străini (5,1%), şi o creştere la plecările în străinătate ale vizitatorilor români de 1,9 %.

În trimestrul I 2011, comparativ cu trimestrul I 2010, atât sosirile, cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat creşteri cu  13,2%, respectiv cu  12,0%.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2011 au însumat 407,7 mii, în creştere cu 12,3% faţă de cele din  luna  martie 2010.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna   martie 2011  76,6% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat  23,4% din numărul total de sosiri, ponderi  apropiate de cele din  luna   martie  2010.

Sosirile în hoteluri deţin în luna martie 2011 o pondere de 78,9% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere  cu  15,6% faţă de luna  martie 2010.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2011 au însumat 844,2 mii, în creştere cu  8,9% faţă de cele din luna  martie  2010.                                                                
Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna martie   2011  76,9%  din numărul  total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat               
23,1%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna martie 2011 a fost de 19,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu  1,3 puncte procentuale faţă de luna  martie  2010.

Indici  mai  mari de  utilizare a  locurilor   de  cazare  în  luna  martie  2011  s-au  înregistrat   la hoteluri  ( 23,6%) şi la  hanuri (19,2%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2011 de 503,0 mii, în scădere cu 5,1% faţă de luna martie 2010. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,2%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 61,7% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (38,3%), Bulgaria (19,3%), Italia (8,5%), Germania (7,8%) şi Polonia (3,8%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2011 de 812,6 mii, în creştere cu 1,9%, comparativ cu luna martie 2010. Mijloacele de  transport  rutier au fost  cele   mai  utilizate  de  vizitatorii  români   pentru  plecările   în  străinătate,  reprezentând  71,7%  din numărul total de plecări.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în trimestrul I 2011 au însumat 1124,4 mii, în creştere cu 13,2% faţă de cele din  trimestrul I 2010.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în trimestrul I 2011  78,1% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,9% din numărul total de sosiri, ponderi  apropiate de cele din  trimestrul  I 2010.

Sosirile în hoteluri deţin în trimestrul I 2011 o pondere de 77,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu  14,3% faţă de trimestrul I 2010.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în trimestrul I 2011 au însumat 2294,7 mii, în creştere cu 12,0% faţă de cele din trimestrul I 2010.
                                                                                                                                                                                                                                                                                      
Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în trimestrul I 2011  77,9% din numărul  total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 22,1%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în trimestrul I 2011 a fost de 18,4% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,4 puncte procentuale faţă de trimestrul I 2010.

Indici  mai  mari de  utilizare a  locurilor   de  cazare  în  trimestrul I 2011  s-au  înregistrat
la hoteluri (21,7%) şi la  moteluri(14,9%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în trimestrul I 2011 de 1381,3 mii, în scădere cu 3,2% faţă de trimestrul I 2010. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa ( 95,4%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 59,8% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria ( 37,6%), Bulgaria ( 21,0%),  Italia ( 8,5%), Germania ( 7,6%) şi Austria ( 3,9%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în trimestrul I 2011 de 2346,5 mii, în scădere cu 3,8%, comparativ cu trimestrul I 2010. Mijloacele de  transport  rutier au fost  cele   mai  utilizate  de  vizitatorii  români   pentru  plecările   în  străinătate,   reprezentând   71,7%  din numărul total de plecări.

PRECIZĂRI METODOLOGICE

1. Sursa datelor o constituie cercetarea statistică lunară referitoare la "Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare" ( TURISM 1 A) pentru sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în conformitate cu Directiva Consiliului  European nr. 57/1995 referitoare la colectarea informaţiilor statistice în domeniul turismului.

Datele referitoare la sosirile vizitatorilor străini în România şi la plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, se obţin lunar din surse administrative - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, din cadrul Ministerului  Administraţiei şi Internelor.

2. Definiţii

Sosirea unui turist într-o structură de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică se înregistrează când o persoană este înscrisă în registrul structurii respective, pentru a fi găzduită una sau mai multe nopţi. În fiecare structură de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică se consideră o singură sosire pe turist, indiferent de numărul de înnoptări rezultate din şederea sa neîntreruptă.

 Înnoptarea reprezintă intervalul de 24 de ore, începând cu ora hotelieră, pentru care o persoană este înregistrată în evidenţa structurii de cazare turistică şi beneficiază de găzduire în contul tarifului aferent spaţiului ocupat, chiar dacă durata de şedere efectivă este inferioară intervalului menţionat. Sunt incluse aici şi înnoptările aferente paturilor instalate suplimentar (plătite de turişti).

Din punct de vedere statistic, "vizitator internaţional"  înseamnă orice persoană care călătoreşte către o ţară, alta decât aceea în care îşi are în mod obişnuit reşedinţa, pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni, scopul principal al vizitei fiind altul decât exercitarea unei activităţi remunerate în ţara vizitată.

"Sosiri" reprezintă unitatea de măsură pentru vizitatorii străini înregistraţi la intrarea în ţară; "Plecări" reprezintă unitatea de măsură pentru vizitatorii români care călătoresc în străinătate înregistraţi la ieşirea din ţară.

Numărul de sosiri sau plecări ale vizitatorilor este diferit de numărul persoanelor care intră în ţară, respectiv ies din ţară. Aceeaşi persoană din străinătate poate realiza mai multe călătorii în ţară, în perioada respectivă, fiind înregistrată de fiecare dată ca o nouă sosire. În acelaşi mod se procedează la plecările vizitatorilor români în străinătate.

Categoriile următoare de călători sunt excluse din sosirile şi plecările vizitatorilor internaţionali:
- imigranţii şi emigranţii;
- diplomaţii, reprezentanţii consulari şi membrii forţelor armate când se deplasează spre/dinspre locul unde trebuie să-şi exercite misiunea, într-o altă ţară;
- refugiaţii şi nomazii.
Ţara de origine a vizitatorului internaţional se stabileşte după cetăţenia înscrisă în paşaportul vizitatorului.

3. Din anul 2010, cercetarea statistică referitoare la "Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare" se adresează tuturor structurilor de primire turistică cu o capacitate de cazare de minim 10 locuri pat care funcţionează în luna de referinţă – circa 4000 operatori economici.

4. Datele sunt provizorii şi periodic pot fi revizuite pe baza rectificărilor ce se efectuează retroactiv de către operatorii economici.

Informaţii suplimentare se pot obţine din publicaţia statistică Buletin Statistic Lunar, termen de apariţie
13 Mai  2011
Următorul comunicat de presă va apărea  vineri, 3 iunie 2011

4 May 2011