Turcia este printre puţinele state din lume care trece printr-o perioadă înfloritoare, la momentul acesta. Aşa că a devenit un refugiu pentru investitorii internaţionali, cu precădere pentru cei britanici. Studiile arată că 25% dintre proprietarii fără cetăţenie turcă provin din Marea Britanie.

22183-turcia_real_estate.jpgÎn luna septembrie, 111.200 de proprietăţi erau deţinute de cetăţeni străini, în întreaga ţară, conform datelor Agenţiei de Cadastru din Turcia. În numai două luni de zile, s-au mai înregistrat încă aproape 2.500 de tranzacţii în care era implicat un cetăţean străin.

Mai mult de atât, conform statisticilor, dintre străinii care îşi doresc o locuinţă de vacanţă în Turcia, cea mai mare pondere o au cetăţenii din Marea Britanie: circa 25.200 de proprietăţi sunt deţinute de aceştia. În ultimele două luni, alţi 330 de englezi au mai achiziţionat o proprietate în Turcia, ajungând să reprezente aproape un sfert din totalul cumpărătorilor străini.

Cererea mare ridică şi preţurile

Între timp, valoarea locuinţelor din întreaga ţară s-a apreciat în medie cu 0,81%, comparativ cu luna septembrie, conform datelor reidin.com. În Istanbul, aprecierea depăşeşte uşor media naţională, ridicându-se la 0,88%.

Nu numai valoarea locuinţelor a crescut, ci şi valoarea chiriilor, spre bucuria proprietarilor. La nivel naţional, chiria medie a crescut cu 1,07%, iar în Capitală, aprecierea a fost de 1,26%, în luna octombrie faţă de luna septembrie.

„Turcia a devenit o alegere extrem de populară printre investitorii imobiliari. La momentul acesta, reprezintă o ancoră de stabilitate - o economie înfloritoare, despre care se estimează că va ajunge la două mii de miliarde dolari până în 2013. În acest context, potenţialul Turciei este enorm, mai ales luând în calcul cererea neacoperită de aproape trei milioane de locuinţe pentru următorii patru ani, pentru a acoperi nevoia unei populaţii în creştere", declară Ray Withers, directorul companiei de consultanţă Property Frontiers, citat de publicaţia GPG.

Cele mai interesante proprietăţi sunt amplasate la periferia Istanbulului

Istanbul este în topul celor mai mari aglomeraţii urbane din Europa, cu peste 13 milioane de locuitori. Capitala este de mare interes nu numai pentru localnici, dar şi pentru cetăţenii străini, aşa că aici sunt nenumărate oportunităţi pentru proprietarii care doresc să îşi închirieze proprietăţile.

„Suburbiile din vestul oraşului, din apropierea aeroportului internaţional Ataturk - cum ar fi Beylikduzu, una dintre zonele cu cea mai rapidă dezvoltare, sunt de mare interes pentru potenţialii investitori. Aceştia pot achiziţiona aici proprietăţi cu potenţial, la un preţ mult mai mic decât în restul Europei, aşa că oraşul este extrem de atractiv pentru investitorii de tip „buy to let". Aceştia pot profita de pe urma creşterii chiriilor", încheie Withers.

CITEȘTE ȘI: Guvernul britanic, criticat dur pentru lipsa de soluţii pentru piaţa locuinţelor


24 November 2011