INFORMAŢII PENTRU ŞMECHERI. Un politician, un afacerist şi un ziarist au dat un tun de 10 milioane de euro. Averea magnatului Cristian Burci creşte direct proporţional cu autostrada Bucureşti - Braşov.

TUN IMOBILIAR: Autostrada MITREA-BURCI-ROŞCAPrintr-o manevră în care personaje- cheie sunt senatorul PSD Miron Mitrea şi socrul ziaristului Sorin Roşca Stănescu, o companie controlată de Burci a devenit proprietara a 54 de hectare de teren care se suprapun perfect pe un tronson strategic din traseul noii autostrăzi Bucureşti - Braşov.

Parcelele se află în comuna prahoveană Dumbrava, unde va fi amplasat şi nodul rutier din care se va desprinde ruta către Albiţa. Cumpărate în 2002, la un preţ de nimic, terenurile valorează azi, în plină criză financiară, peste opt milioane de euro.

Tunul imobiliar a fost ticluit sub regimul PSD, când Miron Mitrea, prietenul tradiţional al lui Cristian Burci, conducea Ministerul Transporturilor - singura in stituţie care la vremea achiziţionării terenurilor avea acces la planurile noii artere rutiere. La rândul său, guvernul Tăriceanu a băgat două milioane de lei în conturile companiei Global SDS, patronată de Burci. Suma a fost plătită din bugetul public după un proces de expropriere: respectiva companie se afla pe lista celor care deţineau proprietăţi exact pe ruta care urma a fi ocupată de autostradă şi, în schimbul unei părţi din proprietate, a fost despăgubită.

Profit de două sute de ori mai mare

Practic, firma câştigă pe de o parte de la stat şi pe de altă parte de la investitorii care vor amplasa spaţii comerciale sau de birouri, ben zinării şi hoteluri de-a lungul noii autostrăzi. Miza proprietăţilor controlate de Burci este potenţată şi de poziţionarea strategică: doar 14 la sută din totalul terenurilor pe care Global SDS le deţine a fost răscumpărat de stat, restul parcelelor aflându-se chiar pe marginea autostrăzii, unde vor fi amplasate punctele de asistenţă şi spaţiile comerciale. Experţii imobiliari chestionaţi de EVZ au precizat că preţul actual de tranzacţionare a unui metru pătrat de teren în zona respectivă se încadrează între 15 şi 20 de euro.

Astfel, „moşia" pe care Cristian Burci o are în Dumbrava îi poate băga în buzunar între şapte şi zece milioane de euro, în condiţiile în care, pentru achiziţionarea ei, în urmă cu cinci ani, au fost achitate mai puţin de două miliarde de lei vechi, adică în jur de 50.000 de euro. Altfel spus, profitul e de două sute de ori mai mare decât investiţia!

FILIERĂ

Triunghiul prieteniei

„Cu Miron Mitrea sunt prieten nu de ieri, de azi, ci de pe vremea când era lider de sindicat. N-am ascuns niciodată legătura, pentru că nu am de ce", a precizat Cristian Burci. Întrebat dacă relaţia sa cu fostul ministru al transporturilor a influenţat achiziţionarea terenurilor din Dumbrava, Burci a zâmbit: „Nu are nicio legătură. Afacerile sunt afaceri. Nu vă gândiţi niciun moment că eu aş fi avut acces la mai multe informaţii. Stabilirea traseului unei autostrăzi nici măcar nu intră în atribuţiile ministrului. Chiar nu are Mitrea legătură cu terenurile mele!".

Nici SRS nu e un străin pentru Burci: „Cu Sorin Roşca Stănescu mă ştiu de mult, din 1992, când el a venit la ziarul meu din acea vreme, «Ultimul cuvânt». Ne ştim de atâta vreme încât faptul că nu ne mai vedem atât de des nu are o mare relevanţă". La rândul său, Miron Mitrea ne-a declarat: „N-am confundat niciodată relaţiile private cu cele profesionale. N-am avut niciodată o discuţie cu domnul Burci vizând autostrada Bucureşti - Braşov. N-am legătură cu achiziţiile de terenuri, indiferent de proprietarii lor.

Traseul unei autostrăzi se face după consultări publice, la care iau parte inclusiv autorităţile locale din zonele vizate. Odată stabilit, oricine poate afla traseul. Nu intră în atribuţiile ministrului. Nu exclud ca firma care se ocupă de datele tehnice - inclusiv traseu - să fi furnizat informaţii. În cazul Bechtel, so cietatea care s-a ocupat de traseu a făcut publice datele din dosarele autostrăzii şi astfel i-a «a jutat» pe speculanţii imobiliari".

ETAPELE UNEI AFACERI CLIENTELARE

Informaţia care aduce milioane de euro

Etapa 1 - Bătrânul intermediar

În august 2002, Stelian Danciu, socrul în vârstă de 69 de ani al ziaristului Sorin Roşca Stănescu, înfiinţează compania Global SDS. Câteva luni mai târziu, Danciu ia cu asalt comuna Dumbrava, din judeţul Prahova. Un localnic ne dezvăluie: „investitorul de la Bucureşti" căuta să cumpere cât mai mult pământ în zonă. Motivul interesului subit pentru terenurile prahovene se ascundea în spatele uşilor de la Ministerul Transporturilor: în pe rioada în care socrul lui Roşca Stănescu se făcea „latifundiar de Dumbrava", funcţionarii din subordinea ministrului Miron Mitrea includeau localitatea pe ruta viitoarei autostrăzi Bucureşti - Braşov.

Etapa 2 - Moşier din poartă în poartă

„În perioada aceea nu se vindea nimic. Nu venea nimeni să-şi cumpere pământ în sat, la acea dată nu se ştia nimic de nicio autostradă. Localnicii care aveau posibilitatea îl exploatau agricol, dar pentru cei mai mulţi nu era o sursă de venit. Iniţiativa domnului Danciu de a cumpăra terenurile a fost văzută ca o infuzie de capital", ne-a declarat unul dintre oficialii primăriei prahovene. „Localnicii au fost surprinşi de oferta lui Danciu. Până atunci, nimeni nu a fost interesat de terenurile răspândite pe raza localităţii şi mulţi au acceptat fără rezerve să le dea", adaugă sursa EVZ.

Oamenii din sat povestesc că Danciu a luat asupra sa toată afacerea, gestionând şi cele mai mici detalii - de la identificarea celor care ulterior s-a dovedit că aveau teren chiar în zona viitoarei autostrăzi până la parafarea actelor în faţa notarului. „Domnia Sa a venit la Dumbrava chiar înainte de Sărbătorile de Iarnă. A umblat din poartă în poartă, a discutat cu cei care aveau terenuri - despre care mai târziu am aflat că se suprapuneau cu traseul autostrăzii - şi i-a convins să vândă. Iniţial au fost încheiate nişte ante-contracte, un fel de pro misiuni de tranzacţionare, după care au parafat în faţa notarului documentele de vânzarecum părare", susţin funcţionarii Primăriei Dumbrava.

Etapa 3 - Cine are pontul dictează preţul

Preţul oferit de socrul lui Roşca Stănescu: treizeci de milioane de lei vechi pentru un hectar, adică mai puţin de un euro pe metru pătrat. „Nu ştiau oamenii că au o comoară de pământ în curte, pe care o să vină să le-o cumpere statul cu patru-cinci euro pe metru pătrat, aşa că i-au vândut lui Danciu", relatează sursele EVZ. Strategia „din poartă în poartă" aplicată de socrul lui Sorin Roşca Stănescu face ca în proprietatea companiei sale să intre zeci de hectare de pământ.

Imediat după ce a cumpărat toate terenurile prin firma Global SDS, Danciu a renunţat la acţiunile pe care le deţinea la această societate. Bătrânul le-a cedat la valoarea nominală (două milioane de lei vechi) unei companii controlate de Cristian Burci, prin intermediul unui offshore din Cipru.

Etapa 4 - Guvernul Tăriceanu
scoate banu'

Potrivit unei adrese oficiale emise de Primăria Dumbra va, în prezent, Global SDS figurează în registrul agricol cu su pra faţa de 540.686 metri pătraţi, cumpăraţi între anii 2002- 2003. Suprafaţa expropriată, a vând 76.230 mp, reprezintă 14,10 la sută din suprafaţa totală. Pentru terenurile care au ajuns în proprietatea statului, Danciu a plătit în 2002 puţin peste două sute de milioane de lei vechi.

Cinci ani mai târziu, când Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a început răscumpărarea pământului, Global SDS a încasat 1.923.533 lei, adică de cel puţin 80 de ori mai mult. Suma achitată companiei provine din bugetul de stat. Din 2006, când a fost făcut public traseul definitiv al autostrăzii - după ce au fost vehiculate mai mult de trei rute posibile -, guvernul Tăriceanu a dat mai multe hotărâri prin care a stabilit ca proprietarii imobilelor şi terenurilor aflate „în calea" drumarilor să fie expropriaţi şi despăgubiţi.

Aproape zece la sută din suma care urma să fie împărţită păgubiţilor (peste 21 de milioane de lei) a ajuns în conturile lui Burci, adică două milioane de lei.

Epilog - Tun imobiliar în cifre

Concret, datele afacerii „Autostrada" se rezumă astfel: o informaţie obţinută preferenţial de la Ministerul Transporturilor şi o investiţie de 50.000 de euro au produs valoarea de peste opt mili oane de euro a celor 46 de hectare rămase în patrimoniul firmei lui Burci, plus o „factură" de două milioane de lei plătită de stat. Stelian Danciu, socrul lui Sorin Roşca Stănescu, a fost de negăsit. Contactat de EVZ, ginerele-ziarist s-a enervat: „Nu mă interesează ce face socrul meu. De ce mă sunaţi pe mine să comentez asta? Eu nu vă sun pe dumneavoastră să vă întreb ce face socrul dum neavoastră! Mai bine învăţaţi să vă faceţi meseria. La revedere!".

CE SPUN SPECIALIŞTII ÎN IMOBILIARE

Preţul terenurilor va sfida criza

Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov a generat un boom imobiliar. "O dată cu anunţarea traseului pe care îl va urma noua arteră rutieră, preţul terenurilor limitrofe a crescut considerabil. În Dumbrava - pentru că aici va fi şi nodul rutier -, un metru pătrat de teren e tranzacţionat cu 12 până la 15 de euro, în funcţie de poziţionarea faţă de autostradă. Perimetrele care au deschidere directă la drum pot ajunge chiar la 20 de euro per metru pătrat", a explicat reprezentantul companiei Marshall Imobiliare din Ploieşti.

Reprezentantul unei alte agenţii imobiliare care s-a ocupat de tranzacţii în zona prahoveană a scos în evidenţă avantejele pe care le au proprietarii de teren datorită noii artere rutiere. "În ciuda crizei care a afectat puternic piaţa imobiliară, faptul că prin zona respectivă va trece autostrada a menţinut preţul la un nivel ridicat. Acum oamenii nu mai vând - aşteaptă să înceapă construcţia. Din acel moment îşi vor face apariţia investitorii, pentru care un drum de o asemenea importanţă reprezintă un vad finaciar - se vor construi hoteluri, benzinării, restaurante - şi atunci vor fi nevoiţi să cumpere pământul de la localnici. Indiferent de evoluţia crizei, un metru pătrat de teren în zona nodului rutier nu va scădea sub 15 euro", consideră specialistul.

În 2003, când Ministerul Transporturilor a făcut primul studiu de fezabilitate în vederea construirii autostrăzii, evaluarea terenurilor a căzut în sarcina CNADNR, care a delegat sarcina unor case de avocatură. "Preţul imobilelor ce trebuie expropriate pentru proiect este stabilit prin întocmirea unui dosar de expertiză. El este calculat de către un expert evaluator independent care face parte din Corpul Experţilor Judiciari. Acesta a fost angajat, pentru tronsonul Bucureşti - Ploieşti, de casa de avocatură Toma Dragomir şi Asociaţii, cu care CNADNR a încheiat un contract de servicii juridice în vederea exproprierilor încă din anul 2003", se arată într-o adresă oficială remisă de CNADNR.

Potrivit documentelor, statul a plătit pentru un metru pătrat de teren din zona de construcţie a autostrăzii între trei şi opt euro.

Sursa

5 March 2009