Tribunalul Bucureşti a anulat 17 Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD-uri) emise de Consiliul Local al Sectorului 3, se arată în sentinţa din 6 octombrie 2010 în dosarul 22052/3/2008, publicată pe site-ul tribunalului.

14434-129194maxim.jpgPotrivit Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, care a contestat în instanţă emiterea PUD-urilor, prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 61 din 07.06.2007, s-au emis 80 de Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD-uri), iar în urma unui control al Inspectoratului de Stat în Construcţii, care a verificat prin sondaj 18 dintre acestea, 16 erau ilegale. Ulterior, urmare a sesizărilor vecinilor, alte 3 PUD-uri dintre cele 80 au fost declarate ilegale de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Jumătate din PUD-urile emise în Bucureşti sunt ilegale

"Decizia instanţei confirmă încă o dată procentul uriaş de Planuri Urbanistice de Detaliu emise ilegal de Consiliile Locale ale Sectoarelor din Bucureşti. Într-o situaţie dată publicităţii în 22 octombrie 2008, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul arată că, potrivit controalelor Inspectoratului de Stat în Construcţii, jumătate din cele aproximativ 1.000 de PUD-uri emise anual în Bucureşti sunt ilegale", potrivit unui comunicat al Asociaţiei.

Prefectul Cristian Deaconescu a atacat în instanţă 17 dintre acestea, iar Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a intervenit în favoarea acţiunii prefectului. Odată cu venirea prefectului Mihai Cristian Atănăsoaie, acesta nu s-a mai prezentat la proces, acţiunea fiind susţinută doar de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.


Sursa

20 octombrie 2010