Se lucrează doar pe 24% din şantierele din sud-estul României. Aceasta este concluzia la care a ajuns Infobau, după ce a realizat un studiu statistic asupra activităţii pe 525 de şantiere, dintre care 178 se aflau în judeţele din sud-estul ţării, 162 în Ilfov şi 185 în Bucureşti.

Pentru studiul respectiv au fost luate în considerare doar şantierele de construcţii civile şi industriale, aflate în stadii de execuţie de cel mult "la roşu".

SURSA:meme.roAstfel, potrivit studiului realizat de Infobau, pe 23,7% dintre şantierele vizitate, lucrările erau în derulare într-un ritm normal pentru această perioadă, indiferent de stadiul de execuţie, iar pe 67% dintre şantiere nu se lucra la momentul respectiv. Rezultatele acestei cercetări arată că, pe aproape 10% dintre şantiere, lucrările sunt sistate, şantierele având aspectul de "abandonate" sau "în conservare".

Îngrijorător este faptul că o bună parte dintre şantierele abandonate/în conservare sunt lucrări mari, având ca destinaţie ansambluri de locuinţe. Nu lipsesc din această categorie nici "viitoarele" imobile de birouri. La unele dintre ele, conform celor observate de angajaţii Infobau, lucrările sunt sistate de mai bine de un an de zile.




22 March 2010