Tranzactiile
imobiliare si cu material lemnos nu vor include si plata TVA
ADEVARUL
- 29.11.2004 |
 |
Furnizorii si beneficiarii din tranzactiile
imobiliare, cu masa lemnoasa, deseuri si resturi de metale sau animale vii
vor inscrie in contabilitate TVA aferenta sumelor platite fara sa achite
efectiv aceasta taxa, potrivit noului Cod fiscal, aplicabil de la 1 ianuarie
2005. "Taxa pe valoarea adaugata in cazul acestor tranzactii se aplica, dar
nu se plateste, fiind astfel un avantaj foarte mare la nivelul
lichiditatilor, care raman la dispozitia firmelor.
Avantajul de cash-flow este enorm mai ales daca ne gandim la vanzarea de
cladiri si terenuri", a explicat Ana Maria Notingher, tax senior manager la
KPMG. Potrivit expertului KPMG, pentru ca facilitatea sa poata fi aplicata
trebuie ca ambii parteneri din tranzactie sa fie inscrisi ca platitori de
TVA. Pentru bunurile enumerate, factura va avea inscrisa mentiunea "taxare
inversa". De aplicarea acestei prevederi sunt responsabili ambii
participanti. "Daca vanzatorul a uitat sa specifice pe factura mentiunea
taxare inversa, cumparatorul este obligat sa notifice de mana aceste
inscrisuri", a spus Notingher.
|