Volumul tranzacţiilor imobiliare cu proprietăţi comerciale (birouri, retail, industrial, hotelier) se estimează că va atinge în acest an nivelul de 550 mil. euro, dublu faţă de anul trecut, din care 300 mil. euro ar putea fi reprezentat de lichidarea de către bănci a garanţiilor imobiliare pentru creditele neperformante din portofoliu.

23279-bani_33_536f086e8f.jpgAnul trecut au fost finalizate tranzacţii în valoare de 262,99 mil. euro, nivel mai redus cu 13% faţă de 2010, potrivit datelor centralizate de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

Cele mai multe tranzacţii s-au înregistrat în sectorul de retail, chiar dacă acest segment de piaţă deţine a doua poziţie în ceea ce priveşte ponderea totală a  investiţiilor atrase (17,4%). Tranzacţiile care au vizat proiecte de tip mixt au însumat aproximativ 69% din volumul total, urmate de sectoarele rezidenţial şi birouri, cu un procent aproximativ egal de 5% şi de sectorul hotelier cu 3,8%.

„Dintr-un total de 13 tranzacţii, şase sunt în Bucureşti, urmat de oraşe de rang secundar sau terţiar precum Braşov, Ploieşti, Craiova, Sibiu, Piteşti, Slatina şi Baia Mare”, a declarat Bogdan Sergentu, directorul departamentului de evaluare şi consultanţă al DTZ Echinox. Cei mai activi cumpărători au fost companiile cotate la bursă şi cele private.

Situaţia europeană

Volumul anual al investiţiilor imobiliare încheiate la nivel european a atins 110 mld. euro în 2011, în creştere faţă de 104 mld. euro în 2010, potrivit raportului European Investment Market Update, elaborat de DTZ (parte a UGL Services).

Studiul relevă ca volumul investiţiilor a atins în ultimul trimestru de anul trecut 31,4 mld. euro, o creştere de 17% faţă de trimestrul anterior.

Dintre principalele pieţe europene, Franţa a marcat cea mai importantă creştere. Volumul investiţiilor s-a ridicat la 6,7 mld. euro în T4, cu o creştere de 83% faţă de 3,6 mld. euro în T3. Piaţa din Marea Britanie a înregistrat o creştere de 14% faţă de trimestrul anterior, până la valoarea de 8,6 mld. euro în T4. Piaţa germană şi-a păstrat nivelul activ al investiţiilor, cu o valoare de circa 6 mld. euro.

Activitatea din Europa Centrală şi de Est s-a contractat la 1,3 mld. euro, dupa ce trimestrul precedent marca un volum semnificativ mai mare, de 2 mld. euro. Diferenţa este o consecinţă a faptului că investitorii au devenit mai selectivi în ceea ce priveşte achiziţiile de pe pieţele secundare, consideră specialiştii DTZ.

 

Sursa

2 February 2012