Tranzactiile imobiliare la notar, mai scumpe
Libertatea - 28.02.2006
 

Tarifele pentru expertizele imobiliare, taxele notariale si impozitul pe transferul de proprietate au crescut de la 1 ianuarie.

In acest fel, pentru legalizarea unei tranzactii imobiliare se plateste acum mai mult. Efectul acestor majorari se resimte cel mai puternic in materia mostenirilor, unde, de la aceeasi data, si-au incetat aplicabilitatea o serie de facilitati prevazute de Codul fiscal.

Conform informatiilor furnizate de Camera Notarilor Publici Bucuresti, expertizele imobiliare sunt folosite de birourile notariale in aplicarea obligatiei legale a notarilor publici prevazuta de Codul fiscal si de Ordonanta Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala. Potrivit Codului fiscal, expertizele imobiliare folosite de notari trebuie reactualizate de Societatea Generala a Expertilor Tehnici cel putin o data pe an si avizate de Ministerul Finantelor Publice. Noile expertize au intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 2006.

Tot de la acea data, au fost majorate si taxele notariale, dar independent de actualizarea expertizelor.

De asemenea, potrivit Codului fiscal, impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal s-a majorat tot de la 1 ianuarie 2006 de la 10% la 16%.

Libertatea
 

28 February 2006