Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) va emite legislaţia secundară specifică privind raportarea tranzacţiilor din sectorul imobiliar, a declarat preşedintele instituţiei, Adriana Luminiţa Popa.

 "În acest moment, legislaţia secundară acoperă în proporţie de 80% reglementările directivelor europene, dar pentru acele sectoare unde există autorităţi de supraveghere vom emite norme specifice de raportare, nu ca până în present, norme generale. Mă refer în primul rând la sectorul imobiliar", a spus Popa.

Sursa

21 July 2008