ANAF vrea să știe exact câți bani au românii în bănci, cât cheltuiesc și când fac acest lucru. Explicația oficială este aceea a evitării evaziunii fiscale, precum și încadrarea în normele europene în domeniu. Cu toate acestea, propunerea este aprig contestată atât de oamenii de rând, cât și de bancheri. De altfel, aceștia din urmă au mai respins alte două asemenea intenții ale ANAF, în ultimii 10 ani.  

35935-anaf.jpgPotrivit anunțului ANAF, fiecare client care va mișca bani în conturile bancare va trebui să treacă prin filtrele instituției. Este vorba despre orice sumă a oricărei persoane, indiferent dacă are un trecut financiar tumultos sau este un simplu plătitor de credit.

„ANAF a anunțat aplicarea nediscriminată a acestei propuneri de lege, ceea ce, s-a dovedit și în trecut, nu este un lucru dorit de piață. Legea trebuie să facă distincții între posibilii evazioniști și plătitorii benigni. Altfel, se pot crea premisele unor posibile abuzuri și scurgeri de informații care pot pune în pericol economiile celor care își plătesc dările la timp”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Marius Stroe, analist financiar.

Ministrul de Finanțe vrea un proces mai riguros de identificare a evaziunii fiscale

Momentan, băncile sunt obligate să înștiințeze ANAF în momentul în care un client își deschide sau închide un cont. De asemenea, în cazul în care există suspiciuni de evaziune fiscală,  ANAF poate solicita în mod specific anumite informații. Însă potrivit ministrului de Finanțe, este nevoie de un proces mai riguros.

Măsura prin care se va realiza o bază de date la nivelul ANAF, în urma comunicării de către bănci a rulajelor și a soldurilor conturilor deschise de persoanele fizice și juridice, este pentru a avea o idee mai clară asupra veniturilor contribuabililor și pentru a reduce evaziunea fiscală mare”, arată Ioana Petrescu, ministrul Finanțelor.

Un demers similar a mai fost respins o dată de comunitatea bancară în anul 2004 și apoi încă o dată, în 2010. Acum însă, miza este mai mare. Dacă acest acord ar intra în vigoare, România va putea face schimb de informații la nivel internațional, după cum s-a stabilit în interiorul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Această entitate a fost creată special pentru a schimba informații financiare, cu scopul de a identifica persoanele fizice sau firmele care eludează fiscul, prin transferul banilor în conturi din străinătate.

CITEȘTE ȘI: