Trafic de lozuri si vile de aur la Loterie
Cotidianul - 07.03.2006
 

Sefii Loteriei Romane si clientela din jur au pus la punct un sistem prin care cistigatorii lozurilor „Vila de Aur“ ajung sa le vinda lor, la preturi derizorii, dreptul de a deveni proprietari in complexul de vile ridicat de Loterie in Poiana Brasov. Astfel s-a ajuns ca un bucurestean sa detina in acest moment aproape jumatate dintre vilele scoase de Loterie la cistig. In multe dintre aceste tranzactii, interpusi erau chiar sefi din directiile regionale ale Loteriei Romane, dar si din centrala de la Bucuresti.

Loteria Romana a vindut intre 1995 si 2004 lozuri in plic care ofereau drept cistig dreptul pe viata de a petrece o saptamina intr-un complex de vile din Poiana Brasov. Afacerea a inceput pe 9 iunie 1995, cind Loteria a cumparat de la firma Special Construction 11 vile situate in Poiana Brasov, fiecare avind cite trei apartamente, dotate si utilate. Emil Simon, patronul firmei, sustine ca a incasat de la Loterie in jur de 8,2 milioane de dolari, ceea ce inseamna ca Loteria a achitat pentru fiecare apartament 250.000 de dolari.

Cele 33 de apartamente au fost puse ca premii la loz in plic „Vila de Aur“, cistigatorii primind pe viata dreptul de folosinta asupra apartamentului, timp de o saptamina in fiecare an. Cum intr-un an sint 50 de saptamini, rezulta ca Loteria a investit in fiecare perioada in fiecare apartament 5.000 de dolari.

Dreptul de proprietate asupra acestei perioade poate fi transmis mai departe. Asa se face ca majoritatea cistigatorilor saraci si-au vindut lozul cistigator sau dreptul de folosinta. Bucuresteanul Viorel Popa a reusit sa cumpere 600 de asemenea perioade, la preturi cuprinse intre 200 si 1.000 de dolari, rareori 5.000 de dolari, cit a investit Loteria. Nu de putine ori cei care i-au vindut au fost chiar sefi ai Loteriei.

Reteaua directorilor norocosi

Maxim Codarcea, cel care a condus sucursala Cluj a Loteriei Romane timp de 12 ani, pina in februarie 2004, a cistigat doua lozuri „Vila de Aur“. Unul l-a vindut in 2003, pentru 30 de milioane de lei, lui Viorel Popa, iar pe celalalt il valorifica si in prezent, petrecind in fiecare an o saptamina in apartamentul doi al vilei noua, din Poiana Brasov. Tot din sucursala Cluj, a cistigat un loz „Vila de Aur“ si Lenuta Pupaza, administrator sef al sucursalei, despre care presa locala a scris ca e nepoata lui Maxim Codarcea. In aceeasi vila cu Codarcea, dar de Revelion, cea mai rivnita perioada in Poiana Brasov, a cistigat la loz in plic „Vila de Aur“ si directorul Loteriei de la Oradea, Ioan Botiu. Directorul Loteriei de la Ploiesti, Gheorghe Costea, i-a vindut lui Popa lozul cistigator, pe 18 aprilie 2002, contra sumei de 22 de milioane de lei. Pe 17 noiembrie 2001, acelasi cumparator a achizitionat, contra sumei de 20 de milioane de lei, un alt loz cistigator „Vila de Aur“, de la Maria Costea, care pare destul de apropiata de directorul de la Ploiesti: ea locuieste in comuna Tomsani, judetul Prahova, localitatea de bastina a directorului de la Ploiesti, unde acesta detine o casa si terenuri.

Articol integral in Cotidianul

George Lacatus
Cotidianul
 

7 martie 2006